§. TEMEIURI PRIVIND NECESITATEA RELUĂRII DE URGENȚĂ
A DEZBATERILOR REFERITOARE LA SITUAȚIA CALENDARULUI
ȘI A DATEI PASCALE
1. Trebuința de a ancora în actualitate noțiunile referitoare la calendar
Luând seama de faptul că, potrivit cuceririlor astronomice care fac diferența între nivelul de cunoaștere al mecanicii cerești la care avea acces lumea secolelor al III-lea și al IV-lea, și nivelul de cunoaștere de astăzi, reperele sunt înțelese diferit, s-ar fi cuvenit a se aduce în prim plan măcar avantajul rectificării privitoare la includerea în calculul pascal a datelor meridianului, avut în vedere pentru a nota iterația lunară, precum și cea privitoare la observarea emisferei în care dorim a înregistra Echinocțiul vernal[1]. Aceasta întrucât Luna Plină nu este observabilă de pe toate meridianele în același timp, la aceleași ore, și nici Echinocțiul nu este în ambele emisfere ale Pământului înregistrat aidoma: în vreme ce în emisfera nordică este Echinocțiul de Primăvară, în emisfera sudică, în același timp, avem de-a face cu Echinocțiul de Toamnă[2].
2. Manifestarea intenției Bisericii de a rectifica mecanismul de funcționare a Calendarului Ortodox – Constantinopol (1923)
Pentru corectitudine științifică, formula consacrată metodei de precizare și determinare a Datei Pascale a ajuns a fi dezbătută și actualizată în cadrul Conferinței Interortodoxe de la Constantinopol, din luna mai a anului 1923, „ținând seama de progresele științei [...] după timpul Sfintei Cetăți a Ierusalimului” (paragraful 8 al Hotărârii privind îndreptarea calendarului)[3], ocazie cu care s-a adoptat un nou calendar iulian rectificat, acesta fiind cu mult mai precis decât calendarul gregorian[4].
În spiritul acestor esențiale precizări de sens va rămâne în conștiința Bisericii intenția de a reconfigura tabelul datelor pascale în acord cu așezarea corectă a reperelor astronomice, menite să condiționeze ținerea sărbătorii Pascale «în prima Duminică de după prima Lună Plină - înregistrată la meridianul Ierusalimului - după Echinocțiul de Primăvară care are loc în emisfera nordică».
3. Zădărnicirea rezoluției dedicate rectificării Calendarului Ortodox, dată de Conferința Interortodoxă de la Constantinopol, în 1923
Deși a fost adoptată de Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria, Antiohia, de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Ciprului, Poloniei, Albaniei, României și Bulgariei, rezoluția Conferinței de la Constantinopol, ca Bisericile Ortodoxe să beneficieze - prin grija patriarhului ecumenic (paragraf. 9) - de o nouă așezare în Tabloul sărbătorii Paștelui a unui comput de date precise, valabile pe termen lung, va fi zădărnicită de faptul că, o altă mare parte a lumii ortodoxe va refuza soluția propusă. În urma lucrărilor Conferinței de la Constantinopol, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dispune ca începerea utilizării calendarului iulian rectificat să se facă în cuprinsul Patriarhiei Române la începutul lunii octombrie a anului 1924, astfel ca data de 1 octombrie să fie urmată de data de 14 octombrie. Vom vedea, însă, că deși consimte să pună în exercițiu rectificarea propusă la Constantinopol în privința calendarului sărbătorilor cu dată fixă, Patriarhia Română va reconsidera măsura de actualizare a datei echinocțiale pe baza căreia s-a propus o nouă ancorare a datei Sfintelor Paști în calendar, și, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod din 31 octombrie (13 noiembrie), același an, va reveni la datele Pascaliei neîndreptate, având a dispune ca „data Sfintelor Paști să se calculeze în calendarul îndreptat ca și în trecut, adică tot după vechea noastră Pascalie, hotărâtă în conformitate cu hotărârile sinodului de la Niceea”[5].
4. Atitudinea de respingere a proiectului comun ortodox, manifestată în cadrul Conferinței de al Moscova (1948), cea care în mod cu totul superficial și inadecvat rigorii științifice decretează faptul că «Pascalia Alexandrină satisface complet exigența bisericească»
Refuzul unora dintre Biserici precum Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Biserica Serbiei, mânăstirile de la Muntele Athos, de a adopta rectificarea propusă la Constantinopol, dar și ezitările unora dintre Bisericile participante la Constantinopol de a introduce pe de-a-ntregul datele convenite în 1923, aveau să încurajeze anumite dizidențe din cadrul Bisericii noastre, precum și din alte Biserici ortodoxe, de a se rupe de orânduiala canonică, adoptând în privința ținerii calendarului o poziție schismatică. Problema corectării erorilor calendaristice, precum și nevoia stringentă de a readuce echinocțiul la data consacrată la Niceea, adică cât mai aproape de 21 Martie, vor constitui pe mai departe perspective greu aplicabile. Adoptarea la nivelul unei alte conferințe legate de problema calendarului - cea de la Moscova din 1948 - a unei rezoluții potrivnice concluziilor de la Constantinopol, avea să trădeze nu doar ignoranță, ci și încremenire la stadiul unor cunoștințe de astronomie de nivel precar, fapt ce va genera o confuzie pascală ce stăruie încă în rânduiala bisericească de la amintita întrunire interortodoxă încoace.
Conferința Ortodoxă de la Moscova din luna iulie, 1948, cu privire la Problema „Calendarului bisericesc”, la care au participat delegații din partea Bisericilor Georgiei, Serbiei, României, Bulgariei, Antiohiei, Alexandriei, Poloniei, Albaniei și Cehoslovaciei, sub președinția Patriarhului Moscovei, a consacrat în termenii unei rezoluții distincte ideea că „Pascalia Alexandrină satisface complet exigența bisericească” cerută de formula pascală. Plecând de la această premisă, insuficient documentată, reuniunea moscovită va decreta că „este obligatoriu pentru întreaga lume ortodoxă să țină sărbătoarea Sfintelor Paști numai după stilul vechi (iulian), în conformitate cu Pascalia Alexandrină”[6].
5. Intrarea Bisericilor Ortodoxe, care au adoptat calendarul rectificat – sub presiunea rezoluției de la Moscova (1948) – la implementarea în cadrul noului calendar a corespondenței cu datele Pascaliei Alexandrine, neîndreptată
Bisericile Ortodoxe care au adoptat la Conferința de la Constantinopol soluția îndreptării calendarului sărbătorilor cu dată fixă s-au văzut silite să accepte imposibilul neajuns de a implementa în cadrul noului calendar iulian rectificat corespondența cu datele pascale din vechiul și compromisul calendar elaborat în vremea lui Iulius Cezar. Protagoniștii acestui acord - prin care se realizează de fapt introducerea în calculul pascal a unor repere echinocțiale absolut fictive - vor fi puși în fața unor evidențe zdrobitoare, deîndată ce vor resimți cu trecerea anilor dispariția definitivă din calendar a postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Aceasta pentru că, la o privire atentă aruncată asupra acestei hibride configurări calendaristice apărute în viața Bisericii Ortodoxe, luând ca referință temeiul unor vechi tabele pascale ce ignoră definitiv datele echinocțiale reale, putem recunoaște cu ochiul liber declinul de nestăvilit pe care îl presupune deplasarea către vară a sărbătorii Sfintelor Paști. Vedem, așadar, cum eludarea definitivă a ancorării Zilei serbării Paștilor în evidențele astronomice care o recomandă, ajunge - de la momentul elaborării soluției insuficient fundamentate de către Conferința de la Moscova - să proiecteze Bisericile Ortodoxe în imposibilitatea de a mai vorbi despre principiile sau criteriile de configurare validă a vreunei formule credibile de determinare a Datei Pascale.
6. Persistența în conștiința și lucrarea Bisericii a ecourilor nefaste generate de rezoluțiile Conferinței de la Moscova
Cu mâhnire, dar și cu nădejde mai bună, observăm că încă mai persistă în conștiința și lucrarea Bisericii noastre ecoul Conferinței de la Moscova care a dat în 1948 poruncă de sistare a oricărei inițiative în privința actualizării calendarului, decretând faptul că: „este obligatoriu pentru întreaga lume ortodoxă să țină sărbătoarea Sfintelor Paști numai după stilul vechi (iulian), în conformitate cu Pascalia Alexandrină [...], (întrucât) Pascalia Alexandrină, în opinia legiuitoarei conferințe, (ar) satisface complet exigența bisericească”[7].
Întemeiate pe refuzarea definitivă a evidențelor mecanicii cerești și pe o îndărătnicie izvorâtă din «pravoslavnică ignoranță», bisericile stiliste, alimentate subsidiar de poziția Moscovei și a altor biserici, în privința conformității la specificațiile „inviolabilei” Pascalii Alexandrine, au dus problema ținerii Paștilor la o situație de un absurd absolut. Din comoditatea de a nu studia temeinic problema declinației în timp a datelor pascaliei, schismaticii cerberi stiliști ai ”sfântului calendar veșnic”, astfel încurajați, s-au lăsat pradă unor îndoielnice observații empirice care țin, nu de slujirea creștinească, ci de riturile și datinile iudaice, socotind că Paștele creștin „trebuie serbat când se coc spicele la Ierusalim”[8], pe când iudeii se gătesc spre a aduce prinos primul snop al recoltei, «snopul legănat»[9]. Asemeni celor ce sunt împiedicați în astfel de indicii străine de tradiția noastră, mai sunt și alții care consideră că „pe vechi se coc grânele la Ierusalim”, și de aceea Paștele trebuie ținut pe vechi. Asemenea mai consideră că „cucu cântă pe vechi”(!), ori că „dacă semeni pe nou, nu se coc grânele decât tot pe vechi”, și că „pe nou nu poți aduce harbuji (prinos) la biserică de Sfântul Ilie”, sau că toamna „frunzele din copaci cad până în Sfântul Dumitru de vechi”, ba mai mult, că chiar și „animalele se hrănesc tot pe vechi”[10], argumente care pot stârni, în orice caz, zâmbete compătimitoare.
Dacă trebuia avută în vedere această ancorare ancestrală a creștinului perioadei premoderne, care identifica starea meteorologică a lunilor anului după umezirea foilor de ceapă așezate la fereastră în noaptea de Anul Nou[11], aceasta excede orice calcul și orice capacitate de înțelegere rațională. Și totuși... ce mai putem zice în cazul arătării Sfintei Lumini la Ierusalim după pascalia cea neîndreptată?! Dacă cineva ar spune că într-adevăr, aceasta ar fi iconomia lui Dumnezeu pentru a da semn de unitate într-o chestiune care, chiar de nu ar fi după mersul Soarelui și al Lunii, potrivit uzanței Alexandrine, ci ar fi după gândul lui Dumnezeu de a ține în unitate Biserica, atunci s-ar dovedi că aceasta este cea mai înțeleaptă cugetare dintre toate. Dar Sfânta Lumină nu se pogoară după hotărârea așa-zis niceeană, și nici după vreo rațiune a definiției Pascale, ci după stăruința noastră de a rămâne uniți măcar de Paște. Socotim, deci, că fie chiar și din acest motiv Dumnezeu ne răspunde astfel, deși aceasta se face doar pentru risipirea necredinței și nu pentru a primi de la noi dovadă conștiința fidelității de credință. Și ce să putem crede? Că Dumnezeu ar fi suspendat așa numita hotărâre a sinodului, pentru a da curs Luminii în vremea când ne-am hotărât noi spre unire? De ce ar face asta?! Iată întrebări diverse ce nu-și găsesc cel mai întemeiat răspuns, încă.
7. Grija de a nu perpetua un risc liturgic și teologic
Dincolo de calculul defect[12] după care apare Sfânta Lumină, dincolo de nedumerirea că aceasta se arată în Sâmbăta iudaică - pe la amiază și nu Duminica în zorii zilei, când a înviat Domnul Hristos, mai putem lua în privire și riscul acela ca rânduiala tradițională a Bisericii Ortodoxe, de mii de ani, de a lua Sfânta Lumină nu de la Ierusalim, ci de la candela de pe Sfânta Masă a fiecărui Sfânt Altar Ortodox, pentru a o împărți credincioșilor, să fie atinsă de eludare.
Aducând de la Ierusalim Sfânta Lumină – a se observa în acest context că ținta noastră nu este a pune la îndoială minunea – există riscul de a rămâne fără credincioși la slujba de Înviere, în cazul în care vor fi situații când nu o vom mai putea aduce[13]. Presupunând, așadar, că în situația vreunui război, Israelul și toate aeroporturile sale s-ar afla sub impedimentul inoperabilității, ne vom găsi exact în situația de dinainte de a se fi inventat avionul cu reacție care să ne ducă rapid Sfânta Lumină de la un pol la altul.
Bătrânii noștri ar fi bucuroși să vadă acea minunată Lumină venită de la Sfântul Mormânt, dar mult mai greu ne-ar fi nouă să explicăm temeiul că exact aceeași Sfântă Lumină, și nu alta, a răsărit lumii din Izvorul cel pururea curgător întruchipat de candela de pe Sfânta Masă, de unde toți se cuvine a ne înfrupta de Lumină. Mergând cu raționamentul mai departe, dacă cineva dintre cei ce stau în fața catapetesmei Sfântului Altar, pentru nevrednicia vreunui preot, ar găsi cu cale să ceară a li se aduce și Sfânta Împărtășanie, precum și Agheasma și prescura și anafura tot de pe la vreo biserică mai mare situată la centru, sau mai către Ierusalim, aceasta ar fi cu adevărat o mare nebunie. Semnalăm toate acestea, ducând oarecum in extremis, pentru a se putea previziona unde poate duce proporția.
Socotim, deci, că aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, dincolo de frumusețea și ineditul gestului, comportă un risc liturgic și teologic imens. De vreme ce am statornicit cutuma aducerii Sfintei Lumini, pentru a fi împărțită credincioșilor în noaptea de Paști, nu o vom putea refuza niciodată acestora, riscând a fi călcați în picioare pentru „nepăsare” și „necredință”! Este destul de greu de luptat cu hotărnicirile din sufletele credincioșilor, și de prea multe ori cu ambițiile unora dintre aceștia, care, sub pretextul unei părute evlavii, dau frâu liber, în Biserică, tuturor vrăjmășiilor și veninului și răutăților cu care se „învrednicesc” pe-acasă, în traiul lor de toată ziua: așa precum vedem că s-au găsit și aceia ce voiau a se război în legătură cu hotărârile (cele cuminți și înțelepte) ale Sfântului și Marelui Sinod din Creta. Există încă timp ca acest obicei aflat la pruncie să nu ajungă atât de tare și de puternic și de nestăpânit, încât să ne îngroape pe unii și pe alții în certuri, dezbinări și neorânduieli. Însă, acest aspect găsim cu cale să-l lăsăm în seama înțelepciunii celor ce ne ocârmuiesc, făcând obiectul unei abordări distincte.
8. Răspunderea de a înfrunta «drastica evlavie» a celor ce se vestesc pe ei înșiși evlavioși
În cele de mai sus, am dorit să reliefăm aspectul că, indiferent de subiect, o anume parte a «stihiilor» creștinești prea puțin instruite în vreo privință canonică și teologică, necum în tainele astronomiei, în numele ambiției meschine de a da celorlalți semnele unei «drastice evlavii», ar avea să se facă potrivnică Adevărului, așa precum mulți s-au făcut la momentul introducerii calendarului îndreptat (1924). Aceste temeri nu pot ține, însă, la nesfârșit Biserica Dreptmăritoare în grija de a nu supăra pe cei mulți sau puțini. A ne teme să spunem adevărul într-o lume care poate prigoni Adevărul, nu este după curajul apostolic al celor care au murit mărturisind pe Hristos.
9. Rectificarea datelor eronate nu poate fi făcută împotriva vreunei dogme și nici împotriva vreunui canon
Menirea acestei propuneri scrise aceasta este: să reușim a convinge, pe cei ce vor să se convingă, de faptul că rectificarea datelor nu poate fi făcută împotriva vreunei dogme, dacă rectificarea se face după dogmă; și nici împotriva vreunui canon, dacă rectificarea se face după canon. Trebuie, doar, să vedem acea dogmă primită de Biserică în lucrarea Sa de peste timp, o lucrare care, în opinia noastră, se fundamentează cu adânc temei în Sfintele Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți. Și nu ne referim aici la ținerea „de zile și de luni și de timpuri (pentru a aduce, cumva, cinstire păgânească) celor ce din fire nu sunt dumnezei”[14], fapt ce ar putea atrage mustrarea apostolească, ci vrem să purcedem către temeiul unei exegeze ortodoxe în stare să vadă adâncimea priceperii Sfinților Părinți de a arăta sensul și lucrarea Luminii sub vreme. Așadar, nu ne propunem a vorbi despre «timpul făpturii», ci despre «graiul»[15] acestui timp ascuns în lucrarea Luminii peste vreme.
10. Pervertirea unei evidențe; Conferința de la Moscova refuză să ia în calcul (sau nu vede) erorile Pascaliei Alexandrine
Deși activiștii vechiului calendar se prevalează de corectitudine și exigență în materie de calcul pascal, deși aceștia vorbesc neîncetat despre respectarea cerinței părinților niceeni de a serba Paștele în prima Duminică după Lună Plină de după Echinocțiul de Primăvară, observăm cu ochiul liber că exact această rânduială este încălcată flagrant. Este un fapt de neînțeles cum să declari într-un document oficial interortodox, precum este rezoluția Conferinței de la Moscova (1948), despre faptul că «Pascalia Alexandrină corespunde exigenței bisericești», când această Pascalie Alexandrină, veșnic neîndreptată, trimite de multe ori serbarea Paștilor în a doua Duminică după Luna Plină Vernală, sau și după a doua Luna Plină de la Echinocțiul Primăverii. Cu toate acestea, acești înveninați paznici ai „dogmei calendarului” reclamă drastic conformitatea cu dispoziția Sinodului I ecumenic de la Niceea, spunând: „Noi ținem Sfintele Paști, așa precum au spus Părinții: în prima Duminică de după Luna Plină care precede Echinocțiul de Primăvară!”. Absolut fals! Se poate demonstra aceasta.
11. Paștele, potrivit Pascaliei Alexandrine, este serbat într-o flagrantă neconcordanță cu cerința privitoare la Luna Plină Vernală.
Că este sau nu îndărătnicie sau neștiință, ambele cazuri sunt extreme. Iar dacă din îndărătnicie mai poți ieși, de frica poruncii, din neștiință cu mult mai greu, abia după ce însuți te faci propriu îndemnător spre cele bune. În cele ce urmează vom arăta în ce fel încalcă acești zeloți ai calendarului dispoziția mai sus invocată, voind a face îngrădire întregii Biserici, implicit tuturor Bisericilor care au adoptat îndreptarea de la Constantinopol[16], printre care se numără și Biserica Ortodoxă Română.
Nu mai poate fi un fapt de neglijat că majoritatea datelor pascale, ținute de noi și de Bisericile Ortodoxe surori întrunite la Moscova, adică o proporție de 70% dintre acestea date, se află în flagrantă neconcordanță cu recomandarea privitoare la calcularea Datei Pascale. Din această perspectivă, Acordul convenit de Bisericile Ortodoxe de a ține Paștile după pascalia neîndreptată - pentru grija de a nu aduce dezbinare măcar în această chestiune - trebuiește neîntârziat rediscutat și precizat în vederea adoptării unei soluții comune cu mult mai bune.
12. Tabloul Datelor Pascale alexandrine pentru intervalul de timp cuprins între anii 1949-2018
În sensul de a avea o imagine concretă asupra dezechilibrului introdus în viața Bisericii Ortodoxe de dispoziția Conferinței de la Moscova – dispoziție cu caracter «obligatoriu» prin care se reconfirmă valabilitatea Pascaliei Alexandrine, care ar „satisface complet exigența bisericească” – prezentăm mai jos intervalul de 70 de ani, cuprins între 1949-2018, cu Datele Pascale înscrise în dreptul fiecărui an. Remarcăm faptul că, indiferent dacă vreo Biserică Ortodoxă locală ar ține vreun calendar sau altul, îndreptat sau neîndreptat, Ortodoxia de pretutindeni (implicit Biserica Ortodoxă Română) păstrează în uz aceeași pascalie neîndreptată, aplicată prin translație la datele calendarului îndreptat - în cazul bisericilor care au adoptat noul calendar. Astfel găsim la finele Sfintei Evanghelii, aflate la Sfintele Altare de slujire ortodoxă, în Evanghelistarul de la finele cărții, lista cu Datele Pascale recomandate ca bune de urmat. Prin însăși înscrierea lor în Sfânta Evanghelie folosită în cult se subliniază deosebita importanță a acestora, ceea ce presupune, fără drept de tăgadă, calitatea conformității.
În ce ne privește pe noi, cei ce ținem sărbătorile calendarului rectificat la Constantinopol, ne putem îngădui să confruntăm validitatea unei astfel de conformități, cercetând tabelul de la finele acestui studiu, care poartă antetul «Data Paștilor (după vechea Pascalie) pe stil nou»[17], pentru a putea vedea cu claritate, în cazul fiecăreia dintre datele afișate acolo, valabile după 1948, definiția raportului de concordanță / neconcordanță al acestora cu recomandarea niceeană[18].
13. Evaluarea conformității Datelor Pascale pentru intervalul 1949 -2018
Cercetând situația din Anexa 1, observăm că, în intervalul specificat – dintr-un număr de 70 de ani consecutivi, doar 22 dintre Datele Pascale concordă cu cerința privitoare la Luna Plină vernală, un singur caz dintre acestea fiind rezultatul unei legitime amânări cu o săptămână, datorate coincidenței cu Pesach-ul iudaic (14 Aprilie, 1974). Celelalte 48 de cazuri rămase indică pentru ținerea Sărbătorii Sfintelor Paști date cu totul eronate. Astfel că: în 30 de rânduri Paștele a fost serbat în a II-a Duminică după Luna Plină Vernală; de 8 ori în prima Duminică după cea de-a II-a Doua Lună Plină de la Echinocțiul de Primăvară; și în 10 cazuri în a II-a Duminică de după cea de-a II-a Lună Plină de la Echinocțiul de Primăvară. Proporția de aproximativ 30% date corecte din întreg nu poate fi în nici un caz una admisibilă, întrucât aceasta înseamnă că 7 date pascale din 10 sunt eronate.
În parcursul acestei clarificări am încercat să vedem dacă datele pascale adoptate de Bisericile Ortodoxe în intervalul 1949 – 2018 sunt în conformitate cu soluția alexandrină și am identificat faptul că 70% dintre acestea sunt eronate. Pentru a respecta cu adevărat conformitatea cu Pascalia Alexandriei a trebuit să vedem, mai departe, câte dintre Zilele de Paște sunt trimise legitim în cea de-a doua Duminică de după Luna Plină Vernală, potrivit îndrumării de a nu serba Paștele în aceeași zi cu evreii, și am constatat că ar fi vorba, în acest interval, doar despre o singură situație: data de 14 Aprilie 1974, întrucât cu o săptămână mai devreme s-a produs suprapunerea peste data evreiască de 15 Nissan.
14. Confuzie privind interdicția referitoare la suprapunere
Observăm, totuși, că cerința amânării cu o săptămână a Paștelui creștin în cazul vreunei coincidențe cu Pesach-ul iudaic nu vine cu suficiente clarificări. Nu putem ști dacă interdicția este instituită la nivel de o zi sau se referă la suprapunerea întregului interval creștin al sărbătorii (însemnând trei zile), peste întreg intervalul Pesach-ului iudaic de 9 zile.
Dacă cerința evitării coincidenței serbării Învierii Domnului în același timp cu Pesach-ul iudaic se referă strict la dimensiunea unui interval de 24 de ore, timp în care Duminica Învierii s-ar suprapune peste 15 Nisan, atunci avem de calculat efectele unei dispoziții care se referă la evitarea unei coincidențe restrânse. Acest fapt, însă, nu este specificat în mod explicit. Dacă, în schimb, Paștele creștin, care se sărbătorește Duminică, Luni și Marți s-ar suprapune peste zilele de sărbătoare ale Pesach-ului iudaic care sunt în număr de nouă (de la 14 la 21 Nisan), atunci trebuie avut în vedere că aria de calcul poate trimite amânarea de la cel puțin o săptămână până la cel mult două săptămâni diferență.
15. Amânarea Paștelui cu o săptămână sau cu două săptămâni?
Dacă pentru o zi de Duminică (de Paște), înregistrată la data de 3 Aprilie, care ar coincide cu ziua de 13 Nisan, de exemplu[19], s-ar solicita amânarea în scopul evitării coincidenței pe întreg parcursul celor două perioade de serbare coroborate, putem afla că amânarea de o săptămână nu poate fi suficientă. În acest caz Paștele nu s-ar fi putut serba la 10 Aprilie, întrucât acest 10 Aprilie ar coincide cu ce-a de-a 6-a zi a Azimelor (încadrată Pesah-ului iudaic). În consecință ar trebui amânat tocmai la data de 17 Aprilie, adică la a doua Duminică mai departe. Întrucât, în istorie nu se cunoaște vreo dispoziție sinodală care să se refere la amânarea cu două săptămâni a Paștelui nostru, pentru a evita coincidența cu Paștele iudaic, decurge că cerința amânării nu are în vedere altceva mai mult decât coincidența zilelor întâi ale serbării Paștilor celor două distincte religii. Și socotim aceasta ca pe o măsură îndreptățită mai ales în epoca de început a creștinismului, când, o împreună serbare, de fapt o sărbătorire suprapusă, ar fi generat grave confuzii.
16. Ce suprapunere trebuie evitată, de fapt?
Privind retroactiv tabelele pascale și rectificările menite să evite suprapunerea primelor zile de Paști ale fiecăreia dintre cele două religii, înțelegem că intenția legiutorului canonic nu a vizat nicidecum ideea suprapunerii intervaleleor care extind diferit ariile celor două sărbători. Cu toate acestea, ariile celor două se pot intersecta perpetuând presupusa confuzie. În acest caz ne putem întreba dacă o astfel de suprapunere, astăzi, când cele două religii sunt fundamental distincte, ar mai putea naște același tip de confuzii pe care le generau în epoca apostolică și postapostolică sau chiar în epoca patristică. Ceea ce este de reținut în logica acestei amânări ar fi că Ziua Învierii Domnului nu se poate confunda în nici un caz cu practica sacrificială a sărbătorii iudaice de 15 Nisan, care coincide cu Sâmbăta în care Domnul a sălășluit în mormânt, dar, mai cu seamă nu se poate confunda cu data de 14 Nisan[20], adică cu ziua de Vineri a pătimirii Sale. Aceasta pentru a nu amesteca în Sărbătoarea Sfintei Învieri semnificații (temporale) refuzate de propriile origini ale evenimentelor, așa cum greșit procedau quartodecimanii care serbau Paștele răstignirii. Decurge de aici că referirea la ilicita suprapunere era o măsură necesară unui interval cronologic în care exista riscul confuziei. În vremea de acum un astfel de risc este cu totul inexistent, astfel încât ne găsim în fața unei soluții care nu mai are cu adevărat obiect.
17. Cum ar arăta situația amânării în ambele variante posibile?
Referitor la situația intervalului cercetat de noi (1949 -2018), dacă analizăm rata de coincidență din perspectiva celor două înțelesuri enunțate mai sus, rezultă următoarele:
a). în cazul în care dispoziția de amânare a serbării vizează suprapunerea doar de o singură zi, în intervalul mai sus enunțat ar fi vorba despre o singură coincidență: data de 7 Aprilie, 1974, care se suprapune peste data iudaică de 15 Nisan. În această situație amânarea serbării pentru data de 14 Aprilie 1974 ar fi legitimă, iar rezultatele sunt expuse mai sus la 1.13. (22 date corecte; 48 date eronate);
b). în cazul în care dispoziția canonică ar avea o arie de extindere la nivelul întregii perioade de sărbătoare, de ambele părți – în condițiile suprapunerii zilei pascale de Marți peste ziua de 14 Nisan, perioada maximă ce ar trebui evitată ar fi de 11 zile și Paștele s-ar amâna cu două săptămâni; iar în situația unei condiții minime de suprapunere, de 6 la 2 zile, Paștele ar trebui amânat cu o săptămână.
Să vedem, așadar, în ce situație s-ar găsi tabela pascală a anilor 1949 – 2018 în cazul b).:
- doar în 7 situații din 70 ar fi corect ca prima Zi de Paști să pice în prima Duminică după Lună Plina Vernală (în anii 1950; 1954; 1974; 1977; 1981; 1998; și 2001);
- în 15 dintre situațiile în care prima Zi de Paști ar pica în prima Duminică după Lună Plina Vernală, se produce suprapunere peste zilele a șasea, a șaptea și a opta a Azimilor, ceea ce ar însemna că ar trebui să amânăm cu o săptămână serbarea (ne referim la anii 1953; 1957; 1960; 1963; 1966; 1980; 1984; 1987; 1990; 2004; 2007; 2010; 2011; 2014; 2017);
- toate cele 30 de situații în care prima Zi de Paști ar apărea serbată în a II-a Duminică după Luna Plină Vernală ar reprezenta amânarea cu o săptămână din pricina suprapunerilor începând de la a doua până la a opta zi a Azimilor.
- celelalte determinări rămân eronate în ambele cazuri expuse. În consecință, am avea o rată de concordanță cu regula niceeană de 38 de date din 70, cu ceva mai mult de jumătate.
Și în primul caz, al suprapunerii de o zi, în care rata de concordanță este de 22 de date din 70, dar și în cazul al doilea, în care s-ar lua în considerare suprapunerea de la a doua zi a Azimilor și până la a opta zi a Azimilor – în care rata de concordanță ar fi de 38 de date din 70, defecțiunea pascaliei rămâne una majoră.
18. Declinul datei pascale alexandrine este în creștere cu o zi la un interval de 128 de ani, adăugată celei mai târzii date pascale specificate
Menționăm că într-o măsură similară - sau într-o și mai mare neorânduială - va fi situația în deceniile și secolele care urmează acestui interval, întrucât decalajul față de datele echinocțiale reale se lărgește continuu, după fiecare 128 de ani adăugându-se câte o zi de întârziere la cea mai întârziată dată pascală din tabelul de la Anexa 1 [data de 8 Mai, 1983, fiind cea mai întârziată Dată Pascală inserată în tabela alexandrină din intervalul 1949-2018]. Privind continuul declin al datelor pascale, ne întâlnim cu estimarea ca în mileniul al XV-lea (d.Hr.) Paștele să pice în jurul datei de 14 August, și de-aici mai departe, tot mai târziu.
În acest moment vechea tabelă pascală alexandrină suprapusă peste «stilul nou» este decalată cu 13,7 zile față de Anul Tropic Real. Aceeași situație se întâlnește în cazul calendarului vechi iulian, unde data de 21 Martie adoptată ca reper de la care se calculează Luna Plină Vernală, este un reper echinocțial fictiv, adevărata dată echinocțială (cea la care se petrece echinocțiul astronomic) în cazul calendarului neîndreptat fiind, de fapt, cu 13 zile mai devreme – adică pe 8 Martie. Curios că acest fapt ar părea să fie unul nesemnificativ în ochii participanților la conferința de la Moscova.
19. Cea mai înaintată dată a primei Duminici de după cea mai întârziată Lună Plină Vernală nu poate fi mai departe de limita zilei de 27 Aprilie; Aflăm, astfel, că toate datele așa-zis pascale de după 27 Aprilie sunt ieșite din regula alexandrină.
Întorcându-ne la suprapunerea pascaliei neîndreptate peste calendarul îndreptat, putem realiza – în temeiul unui calcul absolut simplu – că cea mai târzie Duminică de după Luna Plină Vernală ce poate fi admisă în regula dată ca primă Duminică de după Luna Plină ce succede Echinocțiul de Primăvară, nu poate depăși data de 27 Aprilie.
Dacă admitem ipoteza că Echinocțiul de Primăvară ar pica nu mai târziu de data de 22 Martie, cea mai târzie zi a primei Luni Pline de după această dată nu poate depăși perioada sinodică maximă a Lunii, care se încheie la un interval de 29,53 zile. Așadar, cea mai târzie dată a primei Luni Pline (Vernale) nu poate depăși termenul limită de 21 Aprilie. Dacă ziua de 21 Aprilie ar coincide in extenso unei zile de Luni, cea mai înaintată dată a primei Duminici de după cea mai întârziată Lună Plină Vernală nu poate fi mai târziu de 27 Aprilie. Notăm, așadar, că în cazul Paștilor de după data de 28 Aprilie vorbim totdeauna fie de a doua Duminică de după Luna Plină Vernală, fie de prima Duminică de după a II-a Lună Plină de la Echinocțiul Vernal, fie chiar de a II-a Duminică după cea de-a II-a Lună Plină de la Echinocțiul de Primăvară încoace – după cum s-a văzut în expunerea de mai sus, urmând ca decalajul să ne ducă la a III-a, a IV-a, a V-a și la celelalte Duminici și Lunații.
20. Unsprezece din cele treizeci și cinci de tabele cuprinse în Evanghelistar sunt în afara convenției alexandrine
Contrar oricărei logici posibile, contrar cerințelor alexandrine consacrate ca Datele Pascale să coincidă cu prima Duminică de după Luna Plină Vernală, observăm cu ochiul liber că 11 dintre cele 35 de tabele calendaristice cuprinse în Evanghelistar sunt chiar în acest moment în afara convenției alexandrine. Ne referim la tabelele în care Paștile cad dincolo de data de 27 Aprilie în intervalul 28 Aprilie – 8 Mai. Aceste date, după cum spuneam, reprezintă fie a doua Duminică de după Luna Plină Vernală, fie prima Duminică de după a doua Lună Plină de la Echinocțiul Vernal sau celelalte Duminici.
21. După anul 4.872 Computul Pascal Alexandrin, în integralitate, va fi compromis, prin aceea că niciuna dintre datele sale pascale nu vor mai fi în concordanță cu cerința privitoare la Luna Plină Vernală.
Ceea ce este mai grav, însă, urmează în anii ce vin, în condițiile mișcării retrograde a datelor unei tabele pascale care ignoră avansul altor și altor zile la fiecare 128 de ani. În momentul în care acest avans va ajunge de la 13,7 zile - cât înregistrăm acum - la 36 de zile (adică șapte zile peste o perioadă sinodică întreagă), niciuna dintre Datele Pascale de atunci încolo nu vor mai putea fi înregistrate anterior datei de 28 Aprilie. Aceasta înseamnă că nu doar parțial, ci în integralitate Computul Pascal va fi iremediabil compromis. Momentul în care metoda alexandrină va intra în totală disoluție va fi anul 4.872~ [ 36 – 13,7 = 22,3; 22,3 x 128 = 2.854,##; 2.854 + 2.018 = 4.872 ].
Privitor la natura acestor neajunsuri, vedem cum situația în sine, și nu vreo altă ordine străină, ne solicită conștienta prezență în a evalua corect problema și a găsi cuvenitele căi de rezolvare. Nimeni dintre cei ce vor a se legitima în integralitatea facultăților intelectuale și sufletești nu va putea nega vreodată declinul acesta. Situația este cât se poate de reală; declinul acesta există; Problema calendarului este una cât se poate de evidentă, împotriva oricărei opinii contrare.
Din acest motiv, situația calendarului va trebui cercetată critic, cu simț de răspundere, cu durere și după dorința de îndreptare. Știm că Dumnezeu a așezat în rânduiala cerului temeiuri cu totul explicite și de neevitat, pe care, posibil ca noi să nu le fi văzut încă. De-aceea, negreșit vom cerceta acestea, părăsind neputința oricărei neînțelegeri și încercând să oferim soluția cea mai rezolutivă a acestui moment.
_____________________
[1] Milutin Milankovitch, "Das Ende des julianischen Kalenders und der neue Kalender der orientalischen Kirchen",Astronomische Nachrichten 200, 379-384 (1924).
[2] Echinocțiile sunt dispuse opozabil de ambele părți ale ecuatorului, astfel încât cel de toamnă din emisfera nordică este socotit ca echinocțiu de primăvară din emisfera sudică și invers. Cf. Autumnal Equinox – Fall Equinox, in Time and Date – disponibil la https://www.timeanddate.com/calendar/autumnal-equinox.html accesat la 10 mai 2018.
[3] Arhim. Iuliu Scriban, Conferința religioasă de la Constantinopol”, în Ed. autorului, pp. 169-171.
[4] Calendarul iulian rectificat de astronomul sârb Milutin Milankovitch (1879-1958) a fost prezentat în cadrul Conferinței de la Constantinopol. Acesta a gândit o ingenioasă formulă de iterare a anilor, propunând eliminarea din rândul anilor bisecți a tuturor anilor seculari, cu excepția celor care în cazul împărțirii la 9 dau rest 2 sau 6. În aceiași cheie de rectificare, soluția propusă de medicul și astronomul calabrian Luigi Aloysius Lilius (1510-1576) stabilise cu 340 ani mai devreme regula ca între anii seculari să rămână bisecți doar aceia care erau divizibili cu 400. A se vedea G Moyer, "Aloisius Lilius and the 'Compendium novae rationis restituendi kalendarium'", in G.V. Coyne, edition 1983, pp. 171–188. Ambele soluții aveau să elimine la un interval de 3600 de ani o serie de ani seculari: 27 - în cazul soluției gregoriene; 28 - în cazul soluției milutiniene. În intervalul 2000–5599, rămâneau bisecți, după soluția gregoriană, nouă ani seculari: 2000; 2400; 2800; 3200; 3600; 4000; 4400; 4800; 5200; în vreme ce, după soluția milutiniană, în același interval de timp, rămâneau bisecți opt ani seculari: 2000; 2400; 2900; 3300; 3800; 4200; 4700; 5100. Astfel avea să se ridice acuratețea calculelor calendaristice de la depășirea cu o zi a 3.236 ani tropici, în cazul calendarului gregorian, la depășirea cu o zi calendaristică la intervalul de 110.000 de ani tropici, în cazul soluției milutiniene. A se vedea și referința disponibilă la https://www.timeanddate.com/date/perfect-calendar.html, accesată la 10 mai, 2018.
[5] Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe – note și comentarii, ediție Lumina Tipo, Sibiu, 2005, p. 227.
[6] Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009, Ed. Basilica, București, 2013, p. 155.
[7] Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009, Ed. Basilica, București, 2013, p. 155.
[8] cf. Levitic 23, 10; a se vedea p. 6.
[9] cf. Levitic 23,15.
[10] Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Ed. ELION, București, 2003, p. 64.
[11] Ibidem, p. 74.
[12] A se vedea Anexa 1, de la finalul lucrării, din care reiese faptul că, în privința Datelor Pascale arătate acolo potrivit Pascaliei Alexandrine, cinci din șapte astfel de date sunt eronate.
[13] putem da mărturie referitor la faptul că, nu doar într-un an, ci în mai mulți, în așteptarea nopții de Sfintele Paști, grupuri de credincioși mai înfocați ne-au întrebat dacă aducem la biserică Sfânta Lumină. Explicația că aceeași Sfântă Lumină răsare lumii, și nouă tuturor, din candela de pe Sfânta Masă, așa cum este rânduiala legiuită, a fost cu totul nesatisfăcătoare pentru aceștia, motiv pentru care s-au orientat către altă biserică în stare să le satisfacă așteptările. Am constatat cu această ocazie că avem de păstorit două categorii de credincioși: o categorie care nu poate trăi dacă nu atinge și nu vede; și alta, cuminte, care se încredințează chiar dacă n-au văzut, așa după cum spune Mântuitorul: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29).
[14] „Dar atunci necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei; Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi, în zadar” (Galateni 4, 8-11). Din context se înțelege că Sfântul Apostol Pavel îi mustră pe galateni pentru neorânduiala unora dintre ei care, părăsind cuvântul propovăduirii lui Hristos, s-au întors la înțelesurile cele slabe ale cinstirii naturii create, în locul Creatorului, la diferite răstimpuri și sărbători păgâne.
[15] mesajul, semnificația, înțelesul cu care Lumina lui Dumnezeu amprentează semnificativ timpul.
[16] Ne referim aici la hotărârea privind îndreptarea calendarului adoptată în cadrul Conferinței Interortodoxe de la Constantinopol, din luna mai a anului 1923 la care a participat și delegația din partea Patriarhiei Ortodoxe Române.
[17] Titlu reprodus din numirea indicată la „Evanghelistar”, în ***Sfinta Evanghelie, tipărită cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, Ed E.I.B.M. al B.O.R., București, 2001, p. 368.
[18] ANEXA 1. de la finalul lucrării cuprinde tabelul cu Datele Pascale dintr-un interval de 70 de ani (1949 – 2018) din care reiese faptul că cinci din șapte date sunt eronate, și doar două din acest întreg sunt corecte. Adică, luând în evaluare întreg intervalul, observăm că 70% dintre date sunt eronate și doar 30% dintre totalul acestora sunt conforme cu cerința sinodală de a serba Paștile în Prima Duminică după Luna Plină Vernală; Situația datelor lunațiilor pentru fiecare an în parte – disponibilă la https://www.timeanddate.com /moon/phases/, accesat la 10 mai 2018 - coroborată cu situația datelor echinocțiale disponibilă la https://www.timeanddate.com/calendar/ seasons.html?year=1950 .
[19] Este cazul anului 326, imediat după Sinodul I Ecumenic. A se vedea: Pr. dr. Alexandru Moțoc, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, părintele erei creștine, Ed. I.B.M.O, București, 2010, p. 154. Cităm: „Deosebirile între Răsărit și Apus apar chiar după anul 325, Paștele din anul 326 a fost sărbătorit în Răsărit , la Alexandria, în data de 3 Aprilie, iar la Roma la 10 Aprilie”. Cercetând graficul sărbătorilor iudaice ale acelui an, accesat la http://www.cgsf.org/dbeattie/calendar/?roman=326 , observăm că 3 Aprilie a picat în 326 pe 13 Nisan, înaintea Pesach-ului iudaic, ceea ce constituie, desigur, o greșeală de calcul. În acest caz, potrivit dispoziției referitoare la amânare, Zilele de Luni și de Marți după Paști, care fac corp comun cu sărbătoarea, s-au suprapus peste 14 și 15 Nisan, zile care în anul 33 au picat în Vinerea Patimilor și respectiv în Sâmbăta cea mare. Acestea în nici un caz nu puteau fi zile pentru serbarea Paștelui creștin.
[20] precum arată Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisoarea a XXIII-a – „Către preaiubiții stăpâni și frați episcopi adunați la Aemilia”, în - Sfântul Ambrozie, Scrieri, Partea a doua, col. PSB. vol 53, Ed. I.B.M. al B.O.R., București, 1994, p. 132.
Luând seama de faptul că, potrivit cuceririlor astronomice care fac diferența între nivelul de cunoaștere al mecanicii cerești la care avea acces lumea secolelor al III-lea și al IV-lea, și nivelul de cunoaștere de astăzi, reperele sunt înțelese diferit, s-ar fi cuvenit a se aduce în prim plan măcar avantajul rectificării privitoare la includerea în calculul pascal a datelor meridianului, avut în vedere pentru a nota iterația lunară, precum și cea privitoare la observarea emisferei în care dorim a înregistra Echinocțiul vernal[1]. Aceasta întrucât Luna Plină nu este observabilă de pe toate meridianele în același timp, la aceleași ore, și nici Echinocțiul nu este în ambele emisfere ale Pământului înregistrat aidoma: în vreme ce în emisfera nordică este Echinocțiul de Primăvară, în emisfera sudică, în același timp, avem de-a face cu Echinocțiul de Toamnă[2].
2. Manifestarea intenției Bisericii de a rectifica mecanismul de funcționare a Calendarului Ortodox – Constantinopol (1923)
Pentru corectitudine științifică, formula consacrată metodei de precizare și determinare a Datei Pascale a ajuns a fi dezbătută și actualizată în cadrul Conferinței Interortodoxe de la Constantinopol, din luna mai a anului 1923, „ținând seama de progresele științei [...] după timpul Sfintei Cetăți a Ierusalimului” (paragraful 8 al Hotărârii privind îndreptarea calendarului)[3], ocazie cu care s-a adoptat un nou calendar iulian rectificat, acesta fiind cu mult mai precis decât calendarul gregorian[4].
În spiritul acestor esențiale precizări de sens va rămâne în conștiința Bisericii intenția de a reconfigura tabelul datelor pascale în acord cu așezarea corectă a reperelor astronomice, menite să condiționeze ținerea sărbătorii Pascale «în prima Duminică de după prima Lună Plină - înregistrată la meridianul Ierusalimului - după Echinocțiul de Primăvară care are loc în emisfera nordică».
3. Zădărnicirea rezoluției dedicate rectificării Calendarului Ortodox, dată de Conferința Interortodoxă de la Constantinopol, în 1923
Deși a fost adoptată de Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria, Antiohia, de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Ciprului, Poloniei, Albaniei, României și Bulgariei, rezoluția Conferinței de la Constantinopol, ca Bisericile Ortodoxe să beneficieze - prin grija patriarhului ecumenic (paragraf. 9) - de o nouă așezare în Tabloul sărbătorii Paștelui a unui comput de date precise, valabile pe termen lung, va fi zădărnicită de faptul că, o altă mare parte a lumii ortodoxe va refuza soluția propusă. În urma lucrărilor Conferinței de la Constantinopol, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dispune ca începerea utilizării calendarului iulian rectificat să se facă în cuprinsul Patriarhiei Române la începutul lunii octombrie a anului 1924, astfel ca data de 1 octombrie să fie urmată de data de 14 octombrie. Vom vedea, însă, că deși consimte să pună în exercițiu rectificarea propusă la Constantinopol în privința calendarului sărbătorilor cu dată fixă, Patriarhia Română va reconsidera măsura de actualizare a datei echinocțiale pe baza căreia s-a propus o nouă ancorare a datei Sfintelor Paști în calendar, și, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod din 31 octombrie (13 noiembrie), același an, va reveni la datele Pascaliei neîndreptate, având a dispune ca „data Sfintelor Paști să se calculeze în calendarul îndreptat ca și în trecut, adică tot după vechea noastră Pascalie, hotărâtă în conformitate cu hotărârile sinodului de la Niceea”[5].
4. Atitudinea de respingere a proiectului comun ortodox, manifestată în cadrul Conferinței de al Moscova (1948), cea care în mod cu totul superficial și inadecvat rigorii științifice decretează faptul că «Pascalia Alexandrină satisface complet exigența bisericească»
Refuzul unora dintre Biserici precum Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Biserica Serbiei, mânăstirile de la Muntele Athos, de a adopta rectificarea propusă la Constantinopol, dar și ezitările unora dintre Bisericile participante la Constantinopol de a introduce pe de-a-ntregul datele convenite în 1923, aveau să încurajeze anumite dizidențe din cadrul Bisericii noastre, precum și din alte Biserici ortodoxe, de a se rupe de orânduiala canonică, adoptând în privința ținerii calendarului o poziție schismatică. Problema corectării erorilor calendaristice, precum și nevoia stringentă de a readuce echinocțiul la data consacrată la Niceea, adică cât mai aproape de 21 Martie, vor constitui pe mai departe perspective greu aplicabile. Adoptarea la nivelul unei alte conferințe legate de problema calendarului - cea de la Moscova din 1948 - a unei rezoluții potrivnice concluziilor de la Constantinopol, avea să trădeze nu doar ignoranță, ci și încremenire la stadiul unor cunoștințe de astronomie de nivel precar, fapt ce va genera o confuzie pascală ce stăruie încă în rânduiala bisericească de la amintita întrunire interortodoxă încoace.
Conferința Ortodoxă de la Moscova din luna iulie, 1948, cu privire la Problema „Calendarului bisericesc”, la care au participat delegații din partea Bisericilor Georgiei, Serbiei, României, Bulgariei, Antiohiei, Alexandriei, Poloniei, Albaniei și Cehoslovaciei, sub președinția Patriarhului Moscovei, a consacrat în termenii unei rezoluții distincte ideea că „Pascalia Alexandrină satisface complet exigența bisericească” cerută de formula pascală. Plecând de la această premisă, insuficient documentată, reuniunea moscovită va decreta că „este obligatoriu pentru întreaga lume ortodoxă să țină sărbătoarea Sfintelor Paști numai după stilul vechi (iulian), în conformitate cu Pascalia Alexandrină”[6].
5. Intrarea Bisericilor Ortodoxe, care au adoptat calendarul rectificat – sub presiunea rezoluției de la Moscova (1948) – la implementarea în cadrul noului calendar a corespondenței cu datele Pascaliei Alexandrine, neîndreptată
Bisericile Ortodoxe care au adoptat la Conferința de la Constantinopol soluția îndreptării calendarului sărbătorilor cu dată fixă s-au văzut silite să accepte imposibilul neajuns de a implementa în cadrul noului calendar iulian rectificat corespondența cu datele pascale din vechiul și compromisul calendar elaborat în vremea lui Iulius Cezar. Protagoniștii acestui acord - prin care se realizează de fapt introducerea în calculul pascal a unor repere echinocțiale absolut fictive - vor fi puși în fața unor evidențe zdrobitoare, deîndată ce vor resimți cu trecerea anilor dispariția definitivă din calendar a postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Aceasta pentru că, la o privire atentă aruncată asupra acestei hibride configurări calendaristice apărute în viața Bisericii Ortodoxe, luând ca referință temeiul unor vechi tabele pascale ce ignoră definitiv datele echinocțiale reale, putem recunoaște cu ochiul liber declinul de nestăvilit pe care îl presupune deplasarea către vară a sărbătorii Sfintelor Paști. Vedem, așadar, cum eludarea definitivă a ancorării Zilei serbării Paștilor în evidențele astronomice care o recomandă, ajunge - de la momentul elaborării soluției insuficient fundamentate de către Conferința de la Moscova - să proiecteze Bisericile Ortodoxe în imposibilitatea de a mai vorbi despre principiile sau criteriile de configurare validă a vreunei formule credibile de determinare a Datei Pascale.
6. Persistența în conștiința și lucrarea Bisericii a ecourilor nefaste generate de rezoluțiile Conferinței de la Moscova
Cu mâhnire, dar și cu nădejde mai bună, observăm că încă mai persistă în conștiința și lucrarea Bisericii noastre ecoul Conferinței de la Moscova care a dat în 1948 poruncă de sistare a oricărei inițiative în privința actualizării calendarului, decretând faptul că: „este obligatoriu pentru întreaga lume ortodoxă să țină sărbătoarea Sfintelor Paști numai după stilul vechi (iulian), în conformitate cu Pascalia Alexandrină [...], (întrucât) Pascalia Alexandrină, în opinia legiuitoarei conferințe, (ar) satisface complet exigența bisericească”[7].
Întemeiate pe refuzarea definitivă a evidențelor mecanicii cerești și pe o îndărătnicie izvorâtă din «pravoslavnică ignoranță», bisericile stiliste, alimentate subsidiar de poziția Moscovei și a altor biserici, în privința conformității la specificațiile „inviolabilei” Pascalii Alexandrine, au dus problema ținerii Paștilor la o situație de un absurd absolut. Din comoditatea de a nu studia temeinic problema declinației în timp a datelor pascaliei, schismaticii cerberi stiliști ai ”sfântului calendar veșnic”, astfel încurajați, s-au lăsat pradă unor îndoielnice observații empirice care țin, nu de slujirea creștinească, ci de riturile și datinile iudaice, socotind că Paștele creștin „trebuie serbat când se coc spicele la Ierusalim”[8], pe când iudeii se gătesc spre a aduce prinos primul snop al recoltei, «snopul legănat»[9]. Asemeni celor ce sunt împiedicați în astfel de indicii străine de tradiția noastră, mai sunt și alții care consideră că „pe vechi se coc grânele la Ierusalim”, și de aceea Paștele trebuie ținut pe vechi. Asemenea mai consideră că „cucu cântă pe vechi”(!), ori că „dacă semeni pe nou, nu se coc grânele decât tot pe vechi”, și că „pe nou nu poți aduce harbuji (prinos) la biserică de Sfântul Ilie”, sau că toamna „frunzele din copaci cad până în Sfântul Dumitru de vechi”, ba mai mult, că chiar și „animalele se hrănesc tot pe vechi”[10], argumente care pot stârni, în orice caz, zâmbete compătimitoare.
Dacă trebuia avută în vedere această ancorare ancestrală a creștinului perioadei premoderne, care identifica starea meteorologică a lunilor anului după umezirea foilor de ceapă așezate la fereastră în noaptea de Anul Nou[11], aceasta excede orice calcul și orice capacitate de înțelegere rațională. Și totuși... ce mai putem zice în cazul arătării Sfintei Lumini la Ierusalim după pascalia cea neîndreptată?! Dacă cineva ar spune că într-adevăr, aceasta ar fi iconomia lui Dumnezeu pentru a da semn de unitate într-o chestiune care, chiar de nu ar fi după mersul Soarelui și al Lunii, potrivit uzanței Alexandrine, ci ar fi după gândul lui Dumnezeu de a ține în unitate Biserica, atunci s-ar dovedi că aceasta este cea mai înțeleaptă cugetare dintre toate. Dar Sfânta Lumină nu se pogoară după hotărârea așa-zis niceeană, și nici după vreo rațiune a definiției Pascale, ci după stăruința noastră de a rămâne uniți măcar de Paște. Socotim, deci, că fie chiar și din acest motiv Dumnezeu ne răspunde astfel, deși aceasta se face doar pentru risipirea necredinței și nu pentru a primi de la noi dovadă conștiința fidelității de credință. Și ce să putem crede? Că Dumnezeu ar fi suspendat așa numita hotărâre a sinodului, pentru a da curs Luminii în vremea când ne-am hotărât noi spre unire? De ce ar face asta?! Iată întrebări diverse ce nu-și găsesc cel mai întemeiat răspuns, încă.
7. Grija de a nu perpetua un risc liturgic și teologic
Dincolo de calculul defect[12] după care apare Sfânta Lumină, dincolo de nedumerirea că aceasta se arată în Sâmbăta iudaică - pe la amiază și nu Duminica în zorii zilei, când a înviat Domnul Hristos, mai putem lua în privire și riscul acela ca rânduiala tradițională a Bisericii Ortodoxe, de mii de ani, de a lua Sfânta Lumină nu de la Ierusalim, ci de la candela de pe Sfânta Masă a fiecărui Sfânt Altar Ortodox, pentru a o împărți credincioșilor, să fie atinsă de eludare.
Aducând de la Ierusalim Sfânta Lumină – a se observa în acest context că ținta noastră nu este a pune la îndoială minunea – există riscul de a rămâne fără credincioși la slujba de Înviere, în cazul în care vor fi situații când nu o vom mai putea aduce[13]. Presupunând, așadar, că în situația vreunui război, Israelul și toate aeroporturile sale s-ar afla sub impedimentul inoperabilității, ne vom găsi exact în situația de dinainte de a se fi inventat avionul cu reacție care să ne ducă rapid Sfânta Lumină de la un pol la altul.
Bătrânii noștri ar fi bucuroși să vadă acea minunată Lumină venită de la Sfântul Mormânt, dar mult mai greu ne-ar fi nouă să explicăm temeiul că exact aceeași Sfântă Lumină, și nu alta, a răsărit lumii din Izvorul cel pururea curgător întruchipat de candela de pe Sfânta Masă, de unde toți se cuvine a ne înfrupta de Lumină. Mergând cu raționamentul mai departe, dacă cineva dintre cei ce stau în fața catapetesmei Sfântului Altar, pentru nevrednicia vreunui preot, ar găsi cu cale să ceară a li se aduce și Sfânta Împărtășanie, precum și Agheasma și prescura și anafura tot de pe la vreo biserică mai mare situată la centru, sau mai către Ierusalim, aceasta ar fi cu adevărat o mare nebunie. Semnalăm toate acestea, ducând oarecum in extremis, pentru a se putea previziona unde poate duce proporția.
Socotim, deci, că aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, dincolo de frumusețea și ineditul gestului, comportă un risc liturgic și teologic imens. De vreme ce am statornicit cutuma aducerii Sfintei Lumini, pentru a fi împărțită credincioșilor în noaptea de Paști, nu o vom putea refuza niciodată acestora, riscând a fi călcați în picioare pentru „nepăsare” și „necredință”! Este destul de greu de luptat cu hotărnicirile din sufletele credincioșilor, și de prea multe ori cu ambițiile unora dintre aceștia, care, sub pretextul unei părute evlavii, dau frâu liber, în Biserică, tuturor vrăjmășiilor și veninului și răutăților cu care se „învrednicesc” pe-acasă, în traiul lor de toată ziua: așa precum vedem că s-au găsit și aceia ce voiau a se război în legătură cu hotărârile (cele cuminți și înțelepte) ale Sfântului și Marelui Sinod din Creta. Există încă timp ca acest obicei aflat la pruncie să nu ajungă atât de tare și de puternic și de nestăpânit, încât să ne îngroape pe unii și pe alții în certuri, dezbinări și neorânduieli. Însă, acest aspect găsim cu cale să-l lăsăm în seama înțelepciunii celor ce ne ocârmuiesc, făcând obiectul unei abordări distincte.
8. Răspunderea de a înfrunta «drastica evlavie» a celor ce se vestesc pe ei înșiși evlavioși
În cele de mai sus, am dorit să reliefăm aspectul că, indiferent de subiect, o anume parte a «stihiilor» creștinești prea puțin instruite în vreo privință canonică și teologică, necum în tainele astronomiei, în numele ambiției meschine de a da celorlalți semnele unei «drastice evlavii», ar avea să se facă potrivnică Adevărului, așa precum mulți s-au făcut la momentul introducerii calendarului îndreptat (1924). Aceste temeri nu pot ține, însă, la nesfârșit Biserica Dreptmăritoare în grija de a nu supăra pe cei mulți sau puțini. A ne teme să spunem adevărul într-o lume care poate prigoni Adevărul, nu este după curajul apostolic al celor care au murit mărturisind pe Hristos.
9. Rectificarea datelor eronate nu poate fi făcută împotriva vreunei dogme și nici împotriva vreunui canon
Menirea acestei propuneri scrise aceasta este: să reușim a convinge, pe cei ce vor să se convingă, de faptul că rectificarea datelor nu poate fi făcută împotriva vreunei dogme, dacă rectificarea se face după dogmă; și nici împotriva vreunui canon, dacă rectificarea se face după canon. Trebuie, doar, să vedem acea dogmă primită de Biserică în lucrarea Sa de peste timp, o lucrare care, în opinia noastră, se fundamentează cu adânc temei în Sfintele Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți. Și nu ne referim aici la ținerea „de zile și de luni și de timpuri (pentru a aduce, cumva, cinstire păgânească) celor ce din fire nu sunt dumnezei”[14], fapt ce ar putea atrage mustrarea apostolească, ci vrem să purcedem către temeiul unei exegeze ortodoxe în stare să vadă adâncimea priceperii Sfinților Părinți de a arăta sensul și lucrarea Luminii sub vreme. Așadar, nu ne propunem a vorbi despre «timpul făpturii», ci despre «graiul»[15] acestui timp ascuns în lucrarea Luminii peste vreme.
10. Pervertirea unei evidențe; Conferința de la Moscova refuză să ia în calcul (sau nu vede) erorile Pascaliei Alexandrine
Deși activiștii vechiului calendar se prevalează de corectitudine și exigență în materie de calcul pascal, deși aceștia vorbesc neîncetat despre respectarea cerinței părinților niceeni de a serba Paștele în prima Duminică după Lună Plină de după Echinocțiul de Primăvară, observăm cu ochiul liber că exact această rânduială este încălcată flagrant. Este un fapt de neînțeles cum să declari într-un document oficial interortodox, precum este rezoluția Conferinței de la Moscova (1948), despre faptul că «Pascalia Alexandrină corespunde exigenței bisericești», când această Pascalie Alexandrină, veșnic neîndreptată, trimite de multe ori serbarea Paștilor în a doua Duminică după Luna Plină Vernală, sau și după a doua Luna Plină de la Echinocțiul Primăverii. Cu toate acestea, acești înveninați paznici ai „dogmei calendarului” reclamă drastic conformitatea cu dispoziția Sinodului I ecumenic de la Niceea, spunând: „Noi ținem Sfintele Paști, așa precum au spus Părinții: în prima Duminică de după Luna Plină care precede Echinocțiul de Primăvară!”. Absolut fals! Se poate demonstra aceasta.
11. Paștele, potrivit Pascaliei Alexandrine, este serbat într-o flagrantă neconcordanță cu cerința privitoare la Luna Plină Vernală.
Că este sau nu îndărătnicie sau neștiință, ambele cazuri sunt extreme. Iar dacă din îndărătnicie mai poți ieși, de frica poruncii, din neștiință cu mult mai greu, abia după ce însuți te faci propriu îndemnător spre cele bune. În cele ce urmează vom arăta în ce fel încalcă acești zeloți ai calendarului dispoziția mai sus invocată, voind a face îngrădire întregii Biserici, implicit tuturor Bisericilor care au adoptat îndreptarea de la Constantinopol[16], printre care se numără și Biserica Ortodoxă Română.
Nu mai poate fi un fapt de neglijat că majoritatea datelor pascale, ținute de noi și de Bisericile Ortodoxe surori întrunite la Moscova, adică o proporție de 70% dintre acestea date, se află în flagrantă neconcordanță cu recomandarea privitoare la calcularea Datei Pascale. Din această perspectivă, Acordul convenit de Bisericile Ortodoxe de a ține Paștile după pascalia neîndreptată - pentru grija de a nu aduce dezbinare măcar în această chestiune - trebuiește neîntârziat rediscutat și precizat în vederea adoptării unei soluții comune cu mult mai bune.
12. Tabloul Datelor Pascale alexandrine pentru intervalul de timp cuprins între anii 1949-2018
În sensul de a avea o imagine concretă asupra dezechilibrului introdus în viața Bisericii Ortodoxe de dispoziția Conferinței de la Moscova – dispoziție cu caracter «obligatoriu» prin care se reconfirmă valabilitatea Pascaliei Alexandrine, care ar „satisface complet exigența bisericească” – prezentăm mai jos intervalul de 70 de ani, cuprins între 1949-2018, cu Datele Pascale înscrise în dreptul fiecărui an. Remarcăm faptul că, indiferent dacă vreo Biserică Ortodoxă locală ar ține vreun calendar sau altul, îndreptat sau neîndreptat, Ortodoxia de pretutindeni (implicit Biserica Ortodoxă Română) păstrează în uz aceeași pascalie neîndreptată, aplicată prin translație la datele calendarului îndreptat - în cazul bisericilor care au adoptat noul calendar. Astfel găsim la finele Sfintei Evanghelii, aflate la Sfintele Altare de slujire ortodoxă, în Evanghelistarul de la finele cărții, lista cu Datele Pascale recomandate ca bune de urmat. Prin însăși înscrierea lor în Sfânta Evanghelie folosită în cult se subliniază deosebita importanță a acestora, ceea ce presupune, fără drept de tăgadă, calitatea conformității.
În ce ne privește pe noi, cei ce ținem sărbătorile calendarului rectificat la Constantinopol, ne putem îngădui să confruntăm validitatea unei astfel de conformități, cercetând tabelul de la finele acestui studiu, care poartă antetul «Data Paștilor (după vechea Pascalie) pe stil nou»[17], pentru a putea vedea cu claritate, în cazul fiecăreia dintre datele afișate acolo, valabile după 1948, definiția raportului de concordanță / neconcordanță al acestora cu recomandarea niceeană[18].
13. Evaluarea conformității Datelor Pascale pentru intervalul 1949 -2018
Cercetând situația din Anexa 1, observăm că, în intervalul specificat – dintr-un număr de 70 de ani consecutivi, doar 22 dintre Datele Pascale concordă cu cerința privitoare la Luna Plină vernală, un singur caz dintre acestea fiind rezultatul unei legitime amânări cu o săptămână, datorate coincidenței cu Pesach-ul iudaic (14 Aprilie, 1974). Celelalte 48 de cazuri rămase indică pentru ținerea Sărbătorii Sfintelor Paști date cu totul eronate. Astfel că: în 30 de rânduri Paștele a fost serbat în a II-a Duminică după Luna Plină Vernală; de 8 ori în prima Duminică după cea de-a II-a Doua Lună Plină de la Echinocțiul de Primăvară; și în 10 cazuri în a II-a Duminică de după cea de-a II-a Lună Plină de la Echinocțiul de Primăvară. Proporția de aproximativ 30% date corecte din întreg nu poate fi în nici un caz una admisibilă, întrucât aceasta înseamnă că 7 date pascale din 10 sunt eronate.
În parcursul acestei clarificări am încercat să vedem dacă datele pascale adoptate de Bisericile Ortodoxe în intervalul 1949 – 2018 sunt în conformitate cu soluția alexandrină și am identificat faptul că 70% dintre acestea sunt eronate. Pentru a respecta cu adevărat conformitatea cu Pascalia Alexandriei a trebuit să vedem, mai departe, câte dintre Zilele de Paște sunt trimise legitim în cea de-a doua Duminică de după Luna Plină Vernală, potrivit îndrumării de a nu serba Paștele în aceeași zi cu evreii, și am constatat că ar fi vorba, în acest interval, doar despre o singură situație: data de 14 Aprilie 1974, întrucât cu o săptămână mai devreme s-a produs suprapunerea peste data evreiască de 15 Nissan.
14. Confuzie privind interdicția referitoare la suprapunere
Observăm, totuși, că cerința amânării cu o săptămână a Paștelui creștin în cazul vreunei coincidențe cu Pesach-ul iudaic nu vine cu suficiente clarificări. Nu putem ști dacă interdicția este instituită la nivel de o zi sau se referă la suprapunerea întregului interval creștin al sărbătorii (însemnând trei zile), peste întreg intervalul Pesach-ului iudaic de 9 zile.
Dacă cerința evitării coincidenței serbării Învierii Domnului în același timp cu Pesach-ul iudaic se referă strict la dimensiunea unui interval de 24 de ore, timp în care Duminica Învierii s-ar suprapune peste 15 Nisan, atunci avem de calculat efectele unei dispoziții care se referă la evitarea unei coincidențe restrânse. Acest fapt, însă, nu este specificat în mod explicit. Dacă, în schimb, Paștele creștin, care se sărbătorește Duminică, Luni și Marți s-ar suprapune peste zilele de sărbătoare ale Pesach-ului iudaic care sunt în număr de nouă (de la 14 la 21 Nisan), atunci trebuie avut în vedere că aria de calcul poate trimite amânarea de la cel puțin o săptămână până la cel mult două săptămâni diferență.
15. Amânarea Paștelui cu o săptămână sau cu două săptămâni?
Dacă pentru o zi de Duminică (de Paște), înregistrată la data de 3 Aprilie, care ar coincide cu ziua de 13 Nisan, de exemplu[19], s-ar solicita amânarea în scopul evitării coincidenței pe întreg parcursul celor două perioade de serbare coroborate, putem afla că amânarea de o săptămână nu poate fi suficientă. În acest caz Paștele nu s-ar fi putut serba la 10 Aprilie, întrucât acest 10 Aprilie ar coincide cu ce-a de-a 6-a zi a Azimelor (încadrată Pesah-ului iudaic). În consecință ar trebui amânat tocmai la data de 17 Aprilie, adică la a doua Duminică mai departe. Întrucât, în istorie nu se cunoaște vreo dispoziție sinodală care să se refere la amânarea cu două săptămâni a Paștelui nostru, pentru a evita coincidența cu Paștele iudaic, decurge că cerința amânării nu are în vedere altceva mai mult decât coincidența zilelor întâi ale serbării Paștilor celor două distincte religii. Și socotim aceasta ca pe o măsură îndreptățită mai ales în epoca de început a creștinismului, când, o împreună serbare, de fapt o sărbătorire suprapusă, ar fi generat grave confuzii.
16. Ce suprapunere trebuie evitată, de fapt?
Privind retroactiv tabelele pascale și rectificările menite să evite suprapunerea primelor zile de Paști ale fiecăreia dintre cele două religii, înțelegem că intenția legiutorului canonic nu a vizat nicidecum ideea suprapunerii intervaleleor care extind diferit ariile celor două sărbători. Cu toate acestea, ariile celor două se pot intersecta perpetuând presupusa confuzie. În acest caz ne putem întreba dacă o astfel de suprapunere, astăzi, când cele două religii sunt fundamental distincte, ar mai putea naște același tip de confuzii pe care le generau în epoca apostolică și postapostolică sau chiar în epoca patristică. Ceea ce este de reținut în logica acestei amânări ar fi că Ziua Învierii Domnului nu se poate confunda în nici un caz cu practica sacrificială a sărbătorii iudaice de 15 Nisan, care coincide cu Sâmbăta în care Domnul a sălășluit în mormânt, dar, mai cu seamă nu se poate confunda cu data de 14 Nisan[20], adică cu ziua de Vineri a pătimirii Sale. Aceasta pentru a nu amesteca în Sărbătoarea Sfintei Învieri semnificații (temporale) refuzate de propriile origini ale evenimentelor, așa cum greșit procedau quartodecimanii care serbau Paștele răstignirii. Decurge de aici că referirea la ilicita suprapunere era o măsură necesară unui interval cronologic în care exista riscul confuziei. În vremea de acum un astfel de risc este cu totul inexistent, astfel încât ne găsim în fața unei soluții care nu mai are cu adevărat obiect.
17. Cum ar arăta situația amânării în ambele variante posibile?
Referitor la situația intervalului cercetat de noi (1949 -2018), dacă analizăm rata de coincidență din perspectiva celor două înțelesuri enunțate mai sus, rezultă următoarele:
a). în cazul în care dispoziția de amânare a serbării vizează suprapunerea doar de o singură zi, în intervalul mai sus enunțat ar fi vorba despre o singură coincidență: data de 7 Aprilie, 1974, care se suprapune peste data iudaică de 15 Nisan. În această situație amânarea serbării pentru data de 14 Aprilie 1974 ar fi legitimă, iar rezultatele sunt expuse mai sus la 1.13. (22 date corecte; 48 date eronate);
b). în cazul în care dispoziția canonică ar avea o arie de extindere la nivelul întregii perioade de sărbătoare, de ambele părți – în condițiile suprapunerii zilei pascale de Marți peste ziua de 14 Nisan, perioada maximă ce ar trebui evitată ar fi de 11 zile și Paștele s-ar amâna cu două săptămâni; iar în situația unei condiții minime de suprapunere, de 6 la 2 zile, Paștele ar trebui amânat cu o săptămână.
Să vedem, așadar, în ce situație s-ar găsi tabela pascală a anilor 1949 – 2018 în cazul b).:
- doar în 7 situații din 70 ar fi corect ca prima Zi de Paști să pice în prima Duminică după Lună Plina Vernală (în anii 1950; 1954; 1974; 1977; 1981; 1998; și 2001);
- în 15 dintre situațiile în care prima Zi de Paști ar pica în prima Duminică după Lună Plina Vernală, se produce suprapunere peste zilele a șasea, a șaptea și a opta a Azimilor, ceea ce ar însemna că ar trebui să amânăm cu o săptămână serbarea (ne referim la anii 1953; 1957; 1960; 1963; 1966; 1980; 1984; 1987; 1990; 2004; 2007; 2010; 2011; 2014; 2017);
- toate cele 30 de situații în care prima Zi de Paști ar apărea serbată în a II-a Duminică după Luna Plină Vernală ar reprezenta amânarea cu o săptămână din pricina suprapunerilor începând de la a doua până la a opta zi a Azimilor.
- celelalte determinări rămân eronate în ambele cazuri expuse. În consecință, am avea o rată de concordanță cu regula niceeană de 38 de date din 70, cu ceva mai mult de jumătate.
Și în primul caz, al suprapunerii de o zi, în care rata de concordanță este de 22 de date din 70, dar și în cazul al doilea, în care s-ar lua în considerare suprapunerea de la a doua zi a Azimilor și până la a opta zi a Azimilor – în care rata de concordanță ar fi de 38 de date din 70, defecțiunea pascaliei rămâne una majoră.
18. Declinul datei pascale alexandrine este în creștere cu o zi la un interval de 128 de ani, adăugată celei mai târzii date pascale specificate
Menționăm că într-o măsură similară - sau într-o și mai mare neorânduială - va fi situația în deceniile și secolele care urmează acestui interval, întrucât decalajul față de datele echinocțiale reale se lărgește continuu, după fiecare 128 de ani adăugându-se câte o zi de întârziere la cea mai întârziată dată pascală din tabelul de la Anexa 1 [data de 8 Mai, 1983, fiind cea mai întârziată Dată Pascală inserată în tabela alexandrină din intervalul 1949-2018]. Privind continuul declin al datelor pascale, ne întâlnim cu estimarea ca în mileniul al XV-lea (d.Hr.) Paștele să pice în jurul datei de 14 August, și de-aici mai departe, tot mai târziu.
În acest moment vechea tabelă pascală alexandrină suprapusă peste «stilul nou» este decalată cu 13,7 zile față de Anul Tropic Real. Aceeași situație se întâlnește în cazul calendarului vechi iulian, unde data de 21 Martie adoptată ca reper de la care se calculează Luna Plină Vernală, este un reper echinocțial fictiv, adevărata dată echinocțială (cea la care se petrece echinocțiul astronomic) în cazul calendarului neîndreptat fiind, de fapt, cu 13 zile mai devreme – adică pe 8 Martie. Curios că acest fapt ar părea să fie unul nesemnificativ în ochii participanților la conferința de la Moscova.
19. Cea mai înaintată dată a primei Duminici de după cea mai întârziată Lună Plină Vernală nu poate fi mai departe de limita zilei de 27 Aprilie; Aflăm, astfel, că toate datele așa-zis pascale de după 27 Aprilie sunt ieșite din regula alexandrină.
Întorcându-ne la suprapunerea pascaliei neîndreptate peste calendarul îndreptat, putem realiza – în temeiul unui calcul absolut simplu – că cea mai târzie Duminică de după Luna Plină Vernală ce poate fi admisă în regula dată ca primă Duminică de după Luna Plină ce succede Echinocțiul de Primăvară, nu poate depăși data de 27 Aprilie.
Dacă admitem ipoteza că Echinocțiul de Primăvară ar pica nu mai târziu de data de 22 Martie, cea mai târzie zi a primei Luni Pline de după această dată nu poate depăși perioada sinodică maximă a Lunii, care se încheie la un interval de 29,53 zile. Așadar, cea mai târzie dată a primei Luni Pline (Vernale) nu poate depăși termenul limită de 21 Aprilie. Dacă ziua de 21 Aprilie ar coincide in extenso unei zile de Luni, cea mai înaintată dată a primei Duminici de după cea mai întârziată Lună Plină Vernală nu poate fi mai târziu de 27 Aprilie. Notăm, așadar, că în cazul Paștilor de după data de 28 Aprilie vorbim totdeauna fie de a doua Duminică de după Luna Plină Vernală, fie de prima Duminică de după a II-a Lună Plină de la Echinocțiul Vernal, fie chiar de a II-a Duminică după cea de-a II-a Lună Plină de la Echinocțiul de Primăvară încoace – după cum s-a văzut în expunerea de mai sus, urmând ca decalajul să ne ducă la a III-a, a IV-a, a V-a și la celelalte Duminici și Lunații.
20. Unsprezece din cele treizeci și cinci de tabele cuprinse în Evanghelistar sunt în afara convenției alexandrine
Contrar oricărei logici posibile, contrar cerințelor alexandrine consacrate ca Datele Pascale să coincidă cu prima Duminică de după Luna Plină Vernală, observăm cu ochiul liber că 11 dintre cele 35 de tabele calendaristice cuprinse în Evanghelistar sunt chiar în acest moment în afara convenției alexandrine. Ne referim la tabelele în care Paștile cad dincolo de data de 27 Aprilie în intervalul 28 Aprilie – 8 Mai. Aceste date, după cum spuneam, reprezintă fie a doua Duminică de după Luna Plină Vernală, fie prima Duminică de după a doua Lună Plină de la Echinocțiul Vernal sau celelalte Duminici.
21. După anul 4.872 Computul Pascal Alexandrin, în integralitate, va fi compromis, prin aceea că niciuna dintre datele sale pascale nu vor mai fi în concordanță cu cerința privitoare la Luna Plină Vernală.
Ceea ce este mai grav, însă, urmează în anii ce vin, în condițiile mișcării retrograde a datelor unei tabele pascale care ignoră avansul altor și altor zile la fiecare 128 de ani. În momentul în care acest avans va ajunge de la 13,7 zile - cât înregistrăm acum - la 36 de zile (adică șapte zile peste o perioadă sinodică întreagă), niciuna dintre Datele Pascale de atunci încolo nu vor mai putea fi înregistrate anterior datei de 28 Aprilie. Aceasta înseamnă că nu doar parțial, ci în integralitate Computul Pascal va fi iremediabil compromis. Momentul în care metoda alexandrină va intra în totală disoluție va fi anul 4.872~ [ 36 – 13,7 = 22,3; 22,3 x 128 = 2.854,##; 2.854 + 2.018 = 4.872 ].
Privitor la natura acestor neajunsuri, vedem cum situația în sine, și nu vreo altă ordine străină, ne solicită conștienta prezență în a evalua corect problema și a găsi cuvenitele căi de rezolvare. Nimeni dintre cei ce vor a se legitima în integralitatea facultăților intelectuale și sufletești nu va putea nega vreodată declinul acesta. Situația este cât se poate de reală; declinul acesta există; Problema calendarului este una cât se poate de evidentă, împotriva oricărei opinii contrare.
Din acest motiv, situația calendarului va trebui cercetată critic, cu simț de răspundere, cu durere și după dorința de îndreptare. Știm că Dumnezeu a așezat în rânduiala cerului temeiuri cu totul explicite și de neevitat, pe care, posibil ca noi să nu le fi văzut încă. De-aceea, negreșit vom cerceta acestea, părăsind neputința oricărei neînțelegeri și încercând să oferim soluția cea mai rezolutivă a acestui moment.
_____________________
[1] Milutin Milankovitch, "Das Ende des julianischen Kalenders und der neue Kalender der orientalischen Kirchen",Astronomische Nachrichten 200, 379-384 (1924).
[2] Echinocțiile sunt dispuse opozabil de ambele părți ale ecuatorului, astfel încât cel de toamnă din emisfera nordică este socotit ca echinocțiu de primăvară din emisfera sudică și invers. Cf. Autumnal Equinox – Fall Equinox, in Time and Date – disponibil la https://www.timeanddate.com/calendar/autumnal-equinox.html accesat la 10 mai 2018.
[3] Arhim. Iuliu Scriban, Conferința religioasă de la Constantinopol”, în Ed. autorului, pp. 169-171.
[4] Calendarul iulian rectificat de astronomul sârb Milutin Milankovitch (1879-1958) a fost prezentat în cadrul Conferinței de la Constantinopol. Acesta a gândit o ingenioasă formulă de iterare a anilor, propunând eliminarea din rândul anilor bisecți a tuturor anilor seculari, cu excepția celor care în cazul împărțirii la 9 dau rest 2 sau 6. În aceiași cheie de rectificare, soluția propusă de medicul și astronomul calabrian Luigi Aloysius Lilius (1510-1576) stabilise cu 340 ani mai devreme regula ca între anii seculari să rămână bisecți doar aceia care erau divizibili cu 400. A se vedea G Moyer, "Aloisius Lilius and the 'Compendium novae rationis restituendi kalendarium'", in G.V. Coyne, edition 1983, pp. 171–188. Ambele soluții aveau să elimine la un interval de 3600 de ani o serie de ani seculari: 27 - în cazul soluției gregoriene; 28 - în cazul soluției milutiniene. În intervalul 2000–5599, rămâneau bisecți, după soluția gregoriană, nouă ani seculari: 2000; 2400; 2800; 3200; 3600; 4000; 4400; 4800; 5200; în vreme ce, după soluția milutiniană, în același interval de timp, rămâneau bisecți opt ani seculari: 2000; 2400; 2900; 3300; 3800; 4200; 4700; 5100. Astfel avea să se ridice acuratețea calculelor calendaristice de la depășirea cu o zi a 3.236 ani tropici, în cazul calendarului gregorian, la depășirea cu o zi calendaristică la intervalul de 110.000 de ani tropici, în cazul soluției milutiniene. A se vedea și referința disponibilă la https://www.timeanddate.com/date/perfect-calendar.html, accesată la 10 mai, 2018.
[5] Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe – note și comentarii, ediție Lumina Tipo, Sibiu, 2005, p. 227.
[6] Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009, Ed. Basilica, București, 2013, p. 155.
[7] Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009, Ed. Basilica, București, 2013, p. 155.
[8] cf. Levitic 23, 10; a se vedea p. 6.
[9] cf. Levitic 23,15.
[10] Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Ed. ELION, București, 2003, p. 64.
[11] Ibidem, p. 74.
[12] A se vedea Anexa 1, de la finalul lucrării, din care reiese faptul că, în privința Datelor Pascale arătate acolo potrivit Pascaliei Alexandrine, cinci din șapte astfel de date sunt eronate.
[13] putem da mărturie referitor la faptul că, nu doar într-un an, ci în mai mulți, în așteptarea nopții de Sfintele Paști, grupuri de credincioși mai înfocați ne-au întrebat dacă aducem la biserică Sfânta Lumină. Explicația că aceeași Sfântă Lumină răsare lumii, și nouă tuturor, din candela de pe Sfânta Masă, așa cum este rânduiala legiuită, a fost cu totul nesatisfăcătoare pentru aceștia, motiv pentru care s-au orientat către altă biserică în stare să le satisfacă așteptările. Am constatat cu această ocazie că avem de păstorit două categorii de credincioși: o categorie care nu poate trăi dacă nu atinge și nu vede; și alta, cuminte, care se încredințează chiar dacă n-au văzut, așa după cum spune Mântuitorul: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29).
[14] „Dar atunci necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei; Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi, în zadar” (Galateni 4, 8-11). Din context se înțelege că Sfântul Apostol Pavel îi mustră pe galateni pentru neorânduiala unora dintre ei care, părăsind cuvântul propovăduirii lui Hristos, s-au întors la înțelesurile cele slabe ale cinstirii naturii create, în locul Creatorului, la diferite răstimpuri și sărbători păgâne.
[15] mesajul, semnificația, înțelesul cu care Lumina lui Dumnezeu amprentează semnificativ timpul.
[16] Ne referim aici la hotărârea privind îndreptarea calendarului adoptată în cadrul Conferinței Interortodoxe de la Constantinopol, din luna mai a anului 1923 la care a participat și delegația din partea Patriarhiei Ortodoxe Române.
[17] Titlu reprodus din numirea indicată la „Evanghelistar”, în ***Sfinta Evanghelie, tipărită cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, Ed E.I.B.M. al B.O.R., București, 2001, p. 368.
[18] ANEXA 1. de la finalul lucrării cuprinde tabelul cu Datele Pascale dintr-un interval de 70 de ani (1949 – 2018) din care reiese faptul că cinci din șapte date sunt eronate, și doar două din acest întreg sunt corecte. Adică, luând în evaluare întreg intervalul, observăm că 70% dintre date sunt eronate și doar 30% dintre totalul acestora sunt conforme cu cerința sinodală de a serba Paștile în Prima Duminică după Luna Plină Vernală; Situația datelor lunațiilor pentru fiecare an în parte – disponibilă la https://www.timeanddate.com /moon/phases/, accesat la 10 mai 2018 - coroborată cu situația datelor echinocțiale disponibilă la https://www.timeanddate.com/calendar/ seasons.html?year=1950 .
[19] Este cazul anului 326, imediat după Sinodul I Ecumenic. A se vedea: Pr. dr. Alexandru Moțoc, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, părintele erei creștine, Ed. I.B.M.O, București, 2010, p. 154. Cităm: „Deosebirile între Răsărit și Apus apar chiar după anul 325, Paștele din anul 326 a fost sărbătorit în Răsărit , la Alexandria, în data de 3 Aprilie, iar la Roma la 10 Aprilie”. Cercetând graficul sărbătorilor iudaice ale acelui an, accesat la http://www.cgsf.org/dbeattie/calendar/?roman=326 , observăm că 3 Aprilie a picat în 326 pe 13 Nisan, înaintea Pesach-ului iudaic, ceea ce constituie, desigur, o greșeală de calcul. În acest caz, potrivit dispoziției referitoare la amânare, Zilele de Luni și de Marți după Paști, care fac corp comun cu sărbătoarea, s-au suprapus peste 14 și 15 Nisan, zile care în anul 33 au picat în Vinerea Patimilor și respectiv în Sâmbăta cea mare. Acestea în nici un caz nu puteau fi zile pentru serbarea Paștelui creștin.
[20] precum arată Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisoarea a XXIII-a – „Către preaiubiții stăpâni și frați episcopi adunați la Aemilia”, în - Sfântul Ambrozie, Scrieri, Partea a doua, col. PSB. vol 53, Ed. I.B.M. al B.O.R., București, 1994, p. 132.
«PASCAL CALENDAR» conceived by Lucian GRIGORE © 2021 is licensed under CC BY-NC-ND 4.0
