ANEXA 1. SCRISOARE CĂTRE BISERICA ALEXANDRIEI
A PĂRINȚILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC
«Bisericii din Alexandria, sfântă și mare prin harul lui Dumnezeu; și iubiților noștri frați, clerului și laicilor ortodocși din tot Egiptul și din Pentapolis și din Lybia și din toate neamurile de sub cer, Sfântul și Marele Sinod, episcopii adunați la Niceea, le urează sănătate în Domnul.
Deoarece Marele și Sfântul Sinod, care s-a adunat la Niceea prin harul lui Hristos și al prea credinciosului nostru suveran Constantin, care ne-a adunat din diferitele noastre provincii și orașe, a luat în considerare chestiuni care privesc credința Bisericii, ni s-a părut necesar ca anumite lucruri să vă fie comunicate de către noi în scris, pentru ca să aveți mijloacele de a cunoaște ceea ce s-a discutat și cercetat, precum și ceea ce s-a decretat și confirmat.
Mai întâi de toate, deci, în prezența celui mai evlavios Suveran al nostru Constantin, s-a făcut o investigare a chestiunilor referitoare la impietatea și fărădelegea lui Arius și a adepților săi; și s-a decretat în unanimitate ca el, cu a sa întinată părere, după dreptate, să fie dat anatemei, împreună cu toate cuvintele sale ocărâtoare și cu speculațiile în care s-a complăcut, blasfemiind pe Fiul lui Dumnezeu și spunând că el este din lucruri care nu sunt, și că înainte de a fi născut nu era, și că a existat un timp când nu era, și că Fiul lui Dumnezeu este prin voința sa liberă capabil și de viciu și de virtute; spunând, de asemenea, că El (Cel învederat nouă ca Fiu al lui Dumnezeu) este o creatură. Toate aceste lucruri Sfântul Sinod le-a anatemizat, neîndurând nici măcar să audă doctrina lui păcătoasă și nebunia și cuvintele lui blasfemiatoare. Iar despre acuzațiile aduse împotriva lui și despre (tulburătoarele) urmări pe care le-au avut, fie ați auzit deja, fie veți auzi amănuntele (pricinii), ca nu cumva să părem că asuprim un om care, de fapt, a primit o răsplată potrivită pentru propriul său păcat. Într-adevăr, atât de mult a prevalat impietatea lui, încât i-a distrus (în privința credinței mărturisite) chiar și pe Theonas din Marmorica și pe Secundes din Ptolemaida; căci și ei precum și cei aflați de a lor parte au primit aceeași sentință ca și acela.
Dar când harul lui Dumnezeu a eliberat Egiptul de această erezie și blasfemie și de persoanele care au îndrăznit să facă tulburare și dezbinare în rândul unui popor până acum aflat în pace, a rămas problema insolenței lui Meletius și a celor care au fost hirotoniți de el; și cu privire la această parte a lucrării noastre, noi acum, iubiți frați, procedăm să vă informăm despre decretele Sinodului. Sinodul, atunci, fiind dispus să se poarte cu blândețe cu Meletius (căci în strictă dreptate el nu merita nici o indulgență), a decretat ca el să rămână în orașul său, dar să nu aibă nici o autoritate nici pentru a hirotonisi, nici pentru a administra slujiri bisericești, nici pentru a face numiri; și că el nu trebuie să apară în țară sau în orice alt oraș în acest scop, ci trebuie să se bucure de simplul titlu al rangului său; dar că cei care au fost puși de el, după ce au fost confirmați printr-o mai sfântă punere a mâinilor, vor fi admiși în aceste condiții la comuniune: că ei vor avea atât rangul lor, cât și dreptul de a oficia, dar că vor fi cu totul inferiori tuturor celor care sunt înscriși în orice biserică sau parohie, și care au fost numiți de către mai cinstitul nostru împreună veghetor întru slujire, Alexandru. Astfel că acești oameni nu vor avea nici o autoritate de a face numiri de persoane care să le fie pe plac, nici de a sugera nume, nici de a face orice altceva, fără consimțământul episcopilor Bisericii Catolice și Apostolice, care slujesc sub păstorire cu noi și cu cel mai ales împreună-cinstitorul de Dumnezeu, Alexandru; în timp ce aceia care, prin harul lui Dumnezeu și prin rugăciunile voastre, nu au fost găsiți în nicio schismă, ci dimpotrivă, sunt fără pată în Biserica Catolică și Apostolică, vor avea autoritatea de a face numiri și a rândui slujitori vrednici în rândul clerului și, pe scurt, de a împlini toate cele rânduite conform legii și rânduielii Bisericii. Dar, dacă se întâmplă ca vreunul dintre clericii care sunt acum în Biserică să intre în adormire, atunci cei care au fost primiți recent (în slujire) trebuie să succeadă la slujirea celui decedat; întotdeauna cu condiția ca ei să se dovedească vrednici spre a fi aleși de popor, iar episcopul din Alexandria să fie de acord cu o astfel de alegere și să o ratifice. Această concesie a fost făcută tuturor celorlalți; dar, din cauza comportamentului său dezordonat de la început, și a imprudenței și precipitării caracterului său, nu s-a atribuit același decret cu privire la Meletius însuși, întrucât, acelui un om care se dovedește lesne a fi capabil să comită din nou aceleași tulburări, nici o autoritate și nici un privilegiu nu se cuvine să îi fie acordate.
Acestea sunt amănuntele, care prezintă un interes deosebit pentru Egipt și pentru marea și sfânta Biserică a Alexandriei; dar, asupra celor ce s-au mai promulgat prin rânduiala canonică sau printr-un alt decret dat în prezența celui mai de cinste întâi-stătător, împreună-veghetor și frate al nostru Alexandru, acestea mai detaliat el însuși vă va transmite, însuși fiind atât călăuză, cât și împreună-ostenitor cu noi privitor la cele ce s-au rânduit.
Deoarece Marele și Sfântul Sinod, care s-a adunat la Niceea prin harul lui Hristos și al prea credinciosului nostru suveran Constantin, care ne-a adunat din diferitele noastre provincii și orașe, a luat în considerare chestiuni care privesc credința Bisericii, ni s-a părut necesar ca anumite lucruri să vă fie comunicate de către noi în scris, pentru ca să aveți mijloacele de a cunoaște ceea ce s-a discutat și cercetat, precum și ceea ce s-a decretat și confirmat.
Mai întâi de toate, deci, în prezența celui mai evlavios Suveran al nostru Constantin, s-a făcut o investigare a chestiunilor referitoare la impietatea și fărădelegea lui Arius și a adepților săi; și s-a decretat în unanimitate ca el, cu a sa întinată părere, după dreptate, să fie dat anatemei, împreună cu toate cuvintele sale ocărâtoare și cu speculațiile în care s-a complăcut, blasfemiind pe Fiul lui Dumnezeu și spunând că el este din lucruri care nu sunt, și că înainte de a fi născut nu era, și că a existat un timp când nu era, și că Fiul lui Dumnezeu este prin voința sa liberă capabil și de viciu și de virtute; spunând, de asemenea, că El (Cel învederat nouă ca Fiu al lui Dumnezeu) este o creatură. Toate aceste lucruri Sfântul Sinod le-a anatemizat, neîndurând nici măcar să audă doctrina lui păcătoasă și nebunia și cuvintele lui blasfemiatoare. Iar despre acuzațiile aduse împotriva lui și despre (tulburătoarele) urmări pe care le-au avut, fie ați auzit deja, fie veți auzi amănuntele (pricinii), ca nu cumva să părem că asuprim un om care, de fapt, a primit o răsplată potrivită pentru propriul său păcat. Într-adevăr, atât de mult a prevalat impietatea lui, încât i-a distrus (în privința credinței mărturisite) chiar și pe Theonas din Marmorica și pe Secundes din Ptolemaida; căci și ei precum și cei aflați de a lor parte au primit aceeași sentință ca și acela.
Dar când harul lui Dumnezeu a eliberat Egiptul de această erezie și blasfemie și de persoanele care au îndrăznit să facă tulburare și dezbinare în rândul unui popor până acum aflat în pace, a rămas problema insolenței lui Meletius și a celor care au fost hirotoniți de el; și cu privire la această parte a lucrării noastre, noi acum, iubiți frați, procedăm să vă informăm despre decretele Sinodului. Sinodul, atunci, fiind dispus să se poarte cu blândețe cu Meletius (căci în strictă dreptate el nu merita nici o indulgență), a decretat ca el să rămână în orașul său, dar să nu aibă nici o autoritate nici pentru a hirotonisi, nici pentru a administra slujiri bisericești, nici pentru a face numiri; și că el nu trebuie să apară în țară sau în orice alt oraș în acest scop, ci trebuie să se bucure de simplul titlu al rangului său; dar că cei care au fost puși de el, după ce au fost confirmați printr-o mai sfântă punere a mâinilor, vor fi admiși în aceste condiții la comuniune: că ei vor avea atât rangul lor, cât și dreptul de a oficia, dar că vor fi cu totul inferiori tuturor celor care sunt înscriși în orice biserică sau parohie, și care au fost numiți de către mai cinstitul nostru împreună veghetor întru slujire, Alexandru. Astfel că acești oameni nu vor avea nici o autoritate de a face numiri de persoane care să le fie pe plac, nici de a sugera nume, nici de a face orice altceva, fără consimțământul episcopilor Bisericii Catolice și Apostolice, care slujesc sub păstorire cu noi și cu cel mai ales împreună-cinstitorul de Dumnezeu, Alexandru; în timp ce aceia care, prin harul lui Dumnezeu și prin rugăciunile voastre, nu au fost găsiți în nicio schismă, ci dimpotrivă, sunt fără pată în Biserica Catolică și Apostolică, vor avea autoritatea de a face numiri și a rândui slujitori vrednici în rândul clerului și, pe scurt, de a împlini toate cele rânduite conform legii și rânduielii Bisericii. Dar, dacă se întâmplă ca vreunul dintre clericii care sunt acum în Biserică să intre în adormire, atunci cei care au fost primiți recent (în slujire) trebuie să succeadă la slujirea celui decedat; întotdeauna cu condiția ca ei să se dovedească vrednici spre a fi aleși de popor, iar episcopul din Alexandria să fie de acord cu o astfel de alegere și să o ratifice. Această concesie a fost făcută tuturor celorlalți; dar, din cauza comportamentului său dezordonat de la început, și a imprudenței și precipitării caracterului său, nu s-a atribuit același decret cu privire la Meletius însuși, întrucât, acelui un om care se dovedește lesne a fi capabil să comită din nou aceleași tulburări, nici o autoritate și nici un privilegiu nu se cuvine să îi fie acordate.
Acestea sunt amănuntele, care prezintă un interes deosebit pentru Egipt și pentru marea și sfânta Biserică a Alexandriei; dar, asupra celor ce s-au mai promulgat prin rânduiala canonică sau printr-un alt decret dat în prezența celui mai de cinste întâi-stătător, împreună-veghetor și frate al nostru Alexandru, acestea mai detaliat el însuși vă va transmite, însuși fiind atât călăuză, cât și împreună-ostenitor cu noi privitor la cele ce s-au rânduit.
De aceea, bucurându-ne de aceste răspunsuri vrednice de cinstire, pentru pacea și armonia noastră comună și pentru tăierea oricărei erezii, primiți cu cea mai mare onoare și cu sporită dragoste pe cel împreună cu noi ocârmuitor și episcop al vostru, Alexandru, care ne-a bucurat prin prezența sa și care, la o vârstă atât de înaintată, a suferit o atât de mare osteneală pentru a lucra într-atât, pentru ca pacea să fie statornicită între voi, alăturându-vă nouă tuturor. Rugați-vă de asemenea pentru noi toți, pentru ca lucrurile care au fost considerate recomandabile să se mențină; căci ele au fost rânduite, după cum suntem încredințați, spre binele Atotputernicului Dumnezeu și al unicului său Fiu, Domnul nostru Iisus Cristos, și al Preasfântului Duh, căruia I se cuvine slava în veci. Amin».
«PASCAL CALENDAR» conceived by Lucian GRIGORE © 2021 is licensed under CC BY-NC-ND 4.0
