ANEXA 2. SCRISOREA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE
adresată episcopilor care au lipsit de la sinod
” 17.1. «Constantin Biruitorul, Măritul și Augustul , către Biserici:
Încredințându-mă eu de fericita întorsătură pe care au luat-o lucrurile la noi și de cât (mult) bine se poate ascunde în puterea lui Dumnezeu, socotit-am că cea mai frumoasă țintă pe care mi-aș putea-o pune în viață ar fi să fac așa încât fericitele mulțimi intrate în Biserica Universală să poarte în ele o singură credință, o dragoste neîntinată precum și cuvioșia cea într-un singur gând în fața lui Dumnezeu, stăpânul nostru al tuturor.
17.2. Dar, întrucât în această privință nu se putea ajunge la o rostuire nepărtinitoare și nestrămutată altfel decât prin convocarea tuturor – sau măcar a majorității – episcopilor și prin amănunțita cercetare a fiecăruia în legătură cu articolele preasfintei noastre credințe, voi n-ați pregetat a vă aduna – ba încă a veni în număr cât mai mare (am a face aici adăugarea că eu însumi am fost de față, ca și cum aș fi făcut parte din cinul vostru; de ce să o tăgăduiesc de vreme ce faptul de a mă fi pus , alături de voi, în slujba aceluiași scop, îmi face atâta bucurie!). Așa lucrurile au fost cercetate cu cea mai mare luare-aminte, toate, până ce – în duh de înțelegere și unire – a ieșit la lumină și cugetul cel plăcut lui Dumnezeu, pretutindeni-veghetorul și până nu le-au mai rămas, dihoniei și îndoielii într-ale credințe, nici cea mai mică urmă de loc.
18.1. «Cu același prilej făcutu-s-a sfat și pentru prăznuirea preasfintei sărbători a Paștelui; și a părut tuturor că se cuine ca tot omul să o serbeze pretutindeni la aceeași data. Fiindcă ce poate fi pentru noi mai frumos, ce ar putea fi mai demn de noi decât ca toți să ținem mai departe neștirbită, după o singură rânduială (și după criteriul cel mai vădit), o sărbătoare ca aceasta, datorită căreia ne este astăzi îngăduit să purtăm în noi speranța nemuririi?
18.2. «Înainte de orice, ni s-a părut lipsit de cuviință ca noi să ținem un praznic atât de sfințit ca acesta după același tipic cu iudeii [...]. Dacă, deci, nu vom mai ține seama de prescrierile lor, vom putea păstra veacurilor viitoare – după un tipic mai aproape de adevăr, transmis nouă până astăzi încă din cea dintâi zi a patimilor – tradiția acestei rânduieli. […]
18.3. Fiindcă nouă Mântuitorul ne-a deschis alt drum; preasfintei noastre credințe îi șade înainte o cale dăruită cu lege și măreție. De aceasta să ne ținem, scumpii mei frați, într-un singur cuget, și să lepădăm de la noi orice ne poate îngreuna conștiința! Într-adevăr, ar fi cum nu se poate mai absurd ca aceia să se poată mândri că, de nu ne vom ține după învățătura lor, noi nu suntem în stare să păzim vie această tradiție!
18. 4. […] Or, mă întreb eu, cum vor putea cugeta cineva după dreptate unii care […] nu se mai poartă astăzi după canoanele chibzuinței [..] ? De aceea nici nu sunt ei în stare să recunoască adevărul acestor lucruri, până-ntr-atât încât – cel mai ades – în rătăcirea lor, în loc să primească cu bine cuvenitul îndemn la îndreptare, ei ajung să prăznuiască Paștele de două ori în cursul aceluiași an! De ce, dar, să le urmăm noi pilda unora care în chip mărturisit se arată suferinzi de o boală atât de grea? Fiindcă în niciun caz nu avem de ce să îngăduim o a doua prăznuire a Paștelui în cuprinsul unuia și același an.
În caz că atâta nu vă este de ajuns, atunci îngăduiți , înțelepțiile voastre, ca fervoarea și rugăciunea voastră să se facă simțită pretutindeni, astfel încât curăția sufletelor voastre să nu aibă în niciun caz de suferit, asemuindu-ne unor oameni cu obiceiuri atât de rele!
18.5. «Față de cele arătate, cuvine-se să ne dăm seama că – dată fiind însemnătatea cauzei (și fiind vorba despre praznicul cel mai de seamă al credinței noastre) – ar fi cu totul necuviincios să îngăduim dezbinării să domnească peste noi! O singură Zi ne-a lăsat Mânuitorul pentru prăznuirea eliberării noastre: Ziua preasfintelor Sale pătimiri; iar după voia Lui, și Biserica Lui universală tot una cuvine-se să fie; fiindcă chiar dacă mădularele ei se află răspândite pe tot soiul de meleaguri deosebite între ele, pe toate ele încălzește același Duh – adică voia lui Dumnezeu.
18.6. Judecați, dar, cu iscusința potrivită sfințeniei voastre, cât de crunt și cât de nepotrivit ar fi ca în cuprinsul acelorași zile unii să șadă și să postească, iar alții să se veselească; iar după trecerea zilelor Paștelui, să se lase ceilalți în voia petrecerilor și a feluritelor îngăduințe, în vreme ce întâi ar urma să se dedice din nou postirilor celor după canon! De aceea și voiește dumnezeiasca Pronie ca noi să adoptăm în această privință cuvenita îndreptare și să-i găsim o formulare unică. Lucru de care eu cred că voi toți vă puteți da și singuri seama.
19.1. «Or, vădindu-se acum cerința dreptei rostuiri a praznicului, astfel încât să nu mai rămânem legați prin nimic de [acest] popor [al iudeilor] [...], (cuvine-se să ne îngrijim de) lucrarea unei rânduieli menite a se bucura de bun nume în toate Bisericile de la apus, de la miazăzi și de la miazănoapte, precum și în unele dintre cele de pe meleagurile de la soare-răsare. Ceea ce a și făcut ca, deocamdată, tuturor să li se pară de așteptat (eu însumi a recomandat aceasta agerimii voastre) că o rânduială ce se ține într-un singur fel și întru bună înțelegere la Roma, în Italia și în toată Africa, în Egipt, în Spania, în Gallia, în Bitinia, în Libia, în întreaga Eladă, în diocezele Asiei și Pontului și în Cilicia, va căpăta și chibzuita voastră încuviințare, luând voi aminte – de bună seamă – nu numai la covârșitoarea mulțime a bisericilor și a meleagurilor abia pomenite, ci și la faptul că pentru noi toți, un lucru ca acesta (care se voiește să aibă de partea sa toată greutatea unei cumpăniri amănunțite, și care ne îngăduie să nu mai fim legați cu nimic de [...] iudei) trebuie socotit ca vrednic de dorit întru toată cuvioșia.
19. 2. Pe scurt: după ce au cercetat întreolaltă pricina, tuturor celor de-acolo plăcutu-le-a ca preasfântul praznic al Paștelui să fie ținut pretutindeni în una și aceeași Zi. Fiindcă deosebirile de vederi nu-și au locul în pricini atât de încărcate cu sfințenie; și este mai bine să urmăm unui astfel de gând, străin rătăcirii celor de altă credință și oricărui putințe de a păcătui.
20.1 «Iar dacă lucrurile așa stau, atunci se cade ca voi să primiți harul lui Dumnezeu – adevărată poruncă dumnezeiască – cu inima deschisă: pentru că toate cele hotărâte în sfintele soboare ale episcopilor trebuie înțelese ca tot atâtea arătări ale voii dumnezeiești.
20.2. Astfel că, de îndată ce veți fi dat de știre tuturor iubiților noștri frați despre cele scrise mai sus, voi înșivă veți fi ținuți să nu vă abateți de la hotărârea mai înainte luată (privitor la prăznuirea preasfintei Zile a Paștelui), și chiar să o transmiteți mai departe sub poruncă, așa încât, atunci când voi veni la voi spre a mă împărtăși de îndelung-dorita voastră revedere și împreună-ședere să pot sărbători laolaltă cu voi preasfântul Praznic în aceeași Zi și să mă pot veseli de toate alături de voi, văzând cum puterea lui Dumnezeu a zdrobit ticăloșia diavolului prin mijlocirea faptei voastre, și mai văzând credința voastră, pacea și buna voastră înțelegere înflorind pretutindeni.
Dumnezeu să vă aibă în paza Sa, frați iubiți!».
Încredințându-mă eu de fericita întorsătură pe care au luat-o lucrurile la noi și de cât (mult) bine se poate ascunde în puterea lui Dumnezeu, socotit-am că cea mai frumoasă țintă pe care mi-aș putea-o pune în viață ar fi să fac așa încât fericitele mulțimi intrate în Biserica Universală să poarte în ele o singură credință, o dragoste neîntinată precum și cuvioșia cea într-un singur gând în fața lui Dumnezeu, stăpânul nostru al tuturor.
17.2. Dar, întrucât în această privință nu se putea ajunge la o rostuire nepărtinitoare și nestrămutată altfel decât prin convocarea tuturor – sau măcar a majorității – episcopilor și prin amănunțita cercetare a fiecăruia în legătură cu articolele preasfintei noastre credințe, voi n-ați pregetat a vă aduna – ba încă a veni în număr cât mai mare (am a face aici adăugarea că eu însumi am fost de față, ca și cum aș fi făcut parte din cinul vostru; de ce să o tăgăduiesc de vreme ce faptul de a mă fi pus , alături de voi, în slujba aceluiași scop, îmi face atâta bucurie!). Așa lucrurile au fost cercetate cu cea mai mare luare-aminte, toate, până ce – în duh de înțelegere și unire – a ieșit la lumină și cugetul cel plăcut lui Dumnezeu, pretutindeni-veghetorul și până nu le-au mai rămas, dihoniei și îndoielii într-ale credințe, nici cea mai mică urmă de loc.
18.1. «Cu același prilej făcutu-s-a sfat și pentru prăznuirea preasfintei sărbători a Paștelui; și a părut tuturor că se cuine ca tot omul să o serbeze pretutindeni la aceeași data. Fiindcă ce poate fi pentru noi mai frumos, ce ar putea fi mai demn de noi decât ca toți să ținem mai departe neștirbită, după o singură rânduială (și după criteriul cel mai vădit), o sărbătoare ca aceasta, datorită căreia ne este astăzi îngăduit să purtăm în noi speranța nemuririi?
18.2. «Înainte de orice, ni s-a părut lipsit de cuviință ca noi să ținem un praznic atât de sfințit ca acesta după același tipic cu iudeii [...]. Dacă, deci, nu vom mai ține seama de prescrierile lor, vom putea păstra veacurilor viitoare – după un tipic mai aproape de adevăr, transmis nouă până astăzi încă din cea dintâi zi a patimilor – tradiția acestei rânduieli. […]
18.3. Fiindcă nouă Mântuitorul ne-a deschis alt drum; preasfintei noastre credințe îi șade înainte o cale dăruită cu lege și măreție. De aceasta să ne ținem, scumpii mei frați, într-un singur cuget, și să lepădăm de la noi orice ne poate îngreuna conștiința! Într-adevăr, ar fi cum nu se poate mai absurd ca aceia să se poată mândri că, de nu ne vom ține după învățătura lor, noi nu suntem în stare să păzim vie această tradiție!
18. 4. […] Or, mă întreb eu, cum vor putea cugeta cineva după dreptate unii care […] nu se mai poartă astăzi după canoanele chibzuinței [..] ? De aceea nici nu sunt ei în stare să recunoască adevărul acestor lucruri, până-ntr-atât încât – cel mai ades – în rătăcirea lor, în loc să primească cu bine cuvenitul îndemn la îndreptare, ei ajung să prăznuiască Paștele de două ori în cursul aceluiași an! De ce, dar, să le urmăm noi pilda unora care în chip mărturisit se arată suferinzi de o boală atât de grea? Fiindcă în niciun caz nu avem de ce să îngăduim o a doua prăznuire a Paștelui în cuprinsul unuia și același an.
În caz că atâta nu vă este de ajuns, atunci îngăduiți , înțelepțiile voastre, ca fervoarea și rugăciunea voastră să se facă simțită pretutindeni, astfel încât curăția sufletelor voastre să nu aibă în niciun caz de suferit, asemuindu-ne unor oameni cu obiceiuri atât de rele!
18.5. «Față de cele arătate, cuvine-se să ne dăm seama că – dată fiind însemnătatea cauzei (și fiind vorba despre praznicul cel mai de seamă al credinței noastre) – ar fi cu totul necuviincios să îngăduim dezbinării să domnească peste noi! O singură Zi ne-a lăsat Mânuitorul pentru prăznuirea eliberării noastre: Ziua preasfintelor Sale pătimiri; iar după voia Lui, și Biserica Lui universală tot una cuvine-se să fie; fiindcă chiar dacă mădularele ei se află răspândite pe tot soiul de meleaguri deosebite între ele, pe toate ele încălzește același Duh – adică voia lui Dumnezeu.
18.6. Judecați, dar, cu iscusința potrivită sfințeniei voastre, cât de crunt și cât de nepotrivit ar fi ca în cuprinsul acelorași zile unii să șadă și să postească, iar alții să se veselească; iar după trecerea zilelor Paștelui, să se lase ceilalți în voia petrecerilor și a feluritelor îngăduințe, în vreme ce întâi ar urma să se dedice din nou postirilor celor după canon! De aceea și voiește dumnezeiasca Pronie ca noi să adoptăm în această privință cuvenita îndreptare și să-i găsim o formulare unică. Lucru de care eu cred că voi toți vă puteți da și singuri seama.
19.1. «Or, vădindu-se acum cerința dreptei rostuiri a praznicului, astfel încât să nu mai rămânem legați prin nimic de [acest] popor [al iudeilor] [...], (cuvine-se să ne îngrijim de) lucrarea unei rânduieli menite a se bucura de bun nume în toate Bisericile de la apus, de la miazăzi și de la miazănoapte, precum și în unele dintre cele de pe meleagurile de la soare-răsare. Ceea ce a și făcut ca, deocamdată, tuturor să li se pară de așteptat (eu însumi a recomandat aceasta agerimii voastre) că o rânduială ce se ține într-un singur fel și întru bună înțelegere la Roma, în Italia și în toată Africa, în Egipt, în Spania, în Gallia, în Bitinia, în Libia, în întreaga Eladă, în diocezele Asiei și Pontului și în Cilicia, va căpăta și chibzuita voastră încuviințare, luând voi aminte – de bună seamă – nu numai la covârșitoarea mulțime a bisericilor și a meleagurilor abia pomenite, ci și la faptul că pentru noi toți, un lucru ca acesta (care se voiește să aibă de partea sa toată greutatea unei cumpăniri amănunțite, și care ne îngăduie să nu mai fim legați cu nimic de [...] iudei) trebuie socotit ca vrednic de dorit întru toată cuvioșia.
19. 2. Pe scurt: după ce au cercetat întreolaltă pricina, tuturor celor de-acolo plăcutu-le-a ca preasfântul praznic al Paștelui să fie ținut pretutindeni în una și aceeași Zi. Fiindcă deosebirile de vederi nu-și au locul în pricini atât de încărcate cu sfințenie; și este mai bine să urmăm unui astfel de gând, străin rătăcirii celor de altă credință și oricărui putințe de a păcătui.
20.1 «Iar dacă lucrurile așa stau, atunci se cade ca voi să primiți harul lui Dumnezeu – adevărată poruncă dumnezeiască – cu inima deschisă: pentru că toate cele hotărâte în sfintele soboare ale episcopilor trebuie înțelese ca tot atâtea arătări ale voii dumnezeiești.
20.2. Astfel că, de îndată ce veți fi dat de știre tuturor iubiților noștri frați despre cele scrise mai sus, voi înșivă veți fi ținuți să nu vă abateți de la hotărârea mai înainte luată (privitor la prăznuirea preasfintei Zile a Paștelui), și chiar să o transmiteți mai departe sub poruncă, așa încât, atunci când voi veni la voi spre a mă împărtăși de îndelung-dorita voastră revedere și împreună-ședere să pot sărbători laolaltă cu voi preasfântul Praznic în aceeași Zi și să mă pot veseli de toate alături de voi, văzând cum puterea lui Dumnezeu a zdrobit ticăloșia diavolului prin mijlocirea faptei voastre, și mai văzând credința voastră, pacea și buna voastră înțelegere înflorind pretutindeni.
Dumnezeu să vă aibă în paza Sa, frați iubiți!».
«PASCAL CALENDAR» conceived by Lucian GRIGORE © 2021 is licensed under CC BY-NC-ND 4.0