§. EXPUNERE DE MOTIVE
Două note de evaluare care stau la baza abordării temei:
1. Situația Datei Pascale; 2. Data ținerii Praznicului dedicat Sfintei Treimi.
1. SITUAȚIA DATEI PASCALE
Am considerat necesară revizuirea tehnică[1] a specificațiilor din Evanghelistar, în relație cu reperele perspectivei analemmice, întrucât – din punctul nostru de vedere – la acest moment, situarea datei pascale alexandrine în proiectul calendaristic gregorian reprezintă un hibrid în proporție covârșitoare nefuncțional. Ideea de a suprapune în Calendarul Gregorian întârzierile și defecțiunile aritmetice ale Calendarului Iulian, neglijând în chip absolut faptul că o astfel de soluție creează dificultăți care impietează practica identificării viitoare a datei pascale, este o soluție care merită abandonată fără întârziere. Nu este de conceput ca după anul 2100 Sfintele Paști să fie trecute în contul zilelor de Sâmbătă, precum s-a arătat la nota specificată (n.1), motiv pentru care – fie doar pentru acest aspect – se cuvine a se iniția corectarea și retipărirea Sfintelor Evanghelii folosite în cult, în intenția de a elimina o astfel de eroare.
Pentru determinarea corectă a datei pascale ne propunem realizarea unei strânse corelații a timpului serbării Praznicului Sfintelor Paști cu timpul tropic în coordonatele căruia s-a înscris Ziua Pascală inițială, în Anului 33 d.Hr., moment calendaristic în care s-a petrecut, de fapt, Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În sprijinul acestui demers de clarificare a situației calendarului, ne vom strădui să aducem argumentele care să justifice nevoia reconsiderării reperelor identificării Datei la care se cuvine a prăznui Învierea Domnului, această Dată fiind definitorie în viața Bisericii.
Menționăm constatarea că situația trimiterii către Vară a Sfintelor Paști, din pricina transpunerii în imerologia gregoriană a tabelelor pascale alexandrine, ridică probleme extrem de serioase la nivelul desfășurării cultului, acest fapt având consecințe sesizabile. De exemplu, în anul 2021 – potrivit Evanghelistarului – Postul Sfinților Apostoli ar fi trebuit să înceapă la data de 28 iunie, reducându-se practic la o singură zi. Este și cazul anilor 2024; 2027; 2032; 2040; 2043; 2051; 2054; 2059; 2070; 2078; 2081; 2097 și așa mai departe, ani care sunt specificați în tabelele Evanghelistarului de la finele Sfintei Evanghelii la care am făcut trimitere în nota 1. Pentru a da un oarecare sens Postului Sfinților Apostoli instituit pentru anul 2021, Sfântul Sinod a adoptat măsura ca lăsatul secului să aibă loc în Lunea Rusaliilor, din săptămâna de Harți, întâia de după Rusalii, aceasta transformându-se în săptămână de post.
Pe ansamblu situația pare de neînțeles și este cu atât mai gravă cu cât cresc cazurile în care serbarea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh se apropie nepermis de mult de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, așa precum este situația anului 2078, când Ziua Sfintelor Paști se sărbătorește în data de 8 mai și Rusaliile în data de 26 iunie, de exemplu. Luând în considerare Praznicul Sfintei Treimi din cea de-a doua zi după Rusalii (Luni, 27 iunie), singurul interval în care era posibil postul ar fi fost chiar ajunul Sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În cazul acelui an (anul 2078), și a tuturor celor asemenea, nu se va putea adopta soluția sinodală folosită în anul 2021, de a institui Postul în săptămâna de Harți, întâia după Rusalii, altfel decât cu privire la funcționalitatea unei singure zile care să preia semnificația întregului post.
Asistăm, așadar, la un proces de ficționalizare a Postului Sfinților Apostoli, care va fi transformat dintr-o realitate necesară creșterii duhovnicești, într-un gest simbolic redus la inconsecvența unei singure zile. Ne referim la acest aspect în contextul tendinței unora dintre credincioși de a sintetiza Postul Păresimilor, reducându-l la strădania primei și ultimei săptămâni. În cazul anilor arătați mai sus, Biserica – la modul oficial – acreditează ideea că un astfel de proces poate fi unul „perfect legitim”, insinuând la nivelul conștiinței publice acea implicită justificare că «de vreme ce reducerea cu pricina este posibilă în cazul Postului Sfinților Apostoli, același gen de reducere (a se citi relativizare) ar putea să funcționeze și în cazul Postului Sfintelor Paști» – ceea ce este absolut greșit.
Potrivit calculelor întârziate care stau la baza Pascaliei Alexandrine, data pascală ortodoxă alunecă spre vară cu viteza de o zi la 128 de ani calendaristici [2]. Ne referim aici în mod special la datele pascale ortodoxe care indică Paștile în zilele de 8 mai (începând cu anul 2078), și la cele care depășesc limita de 8 mai, până la anul 2800[3] (exclusiv) când se încheie sincronicitatea dintre Calendarul Gregorian și Calendarul Ortodox, Milutinian, aflate în uz:
- Sfintele Paști la data de 8 mai în anii 2078; 2135; 2146; 2203; 2287; 2298; 2355; 2366; 2439; 2450; 2461; 2507; 2518; 2591; 2659; 2670; 2681; 2727; 2738 și 2749;
- Sfintele Paști la data de 9 mai în anii 2173; 2230; 2241; 2382; 2393; 2477; 2488; 2534; 2545; 2556; 2602; 2613; 2686; 2697; 2743; 2754; 2765 și 2776;
- Sfintele Paști la data de 10 mai în anii 2268; 2325; 2336; 2420; 2572; 2629; 2640; 2708; 2781 și 2792;
- Sfintele Paști la data de 11 mai în anii 2583 și 2724;
- Sfintele Paști la data de 12 mai în anii 2667; 2678 și 2735;
- Sfintele Paști la data de 13 mai în anii 2610; 2762 și 2773;
- Sfintele Paști la data de 14 mai în anul 2705.
Ne oprim aici cu aceste referințe, înțelegând că data de 14 mai – a anului 2705 - este data pascală cea mai târzie din șirul datelor pascale sincronizate (cele ale calendarului gregorian, suprapuse peste datele milutiniene). Observăm că Paștele anului 2792, însemnat mai sus în culoare albastră ca cel mai târziu an sincron cu dată pascală ieșită în afara rânduielii Evanghelistarului, ne trimite la data gregoriană de 10 mai, oricum dincolo de limita (de 8 mai) propusă de tabelele publicate la finele Sfintei Evanghelii. Mai observăm faptul că anul 2799 este ultimul an sincron, dincolo de care soluția gregoriană nu mai corespunde soluției milutiniene adoptată de Conferința Panortodoxă de la Constantinopol (1923); Aflăm că anul gregorian 2800 este un an bisect[4] , în vreme ce după soluția milutiniană acesta este un an comun[5] . În condițiile respectării rezoluției de la Constantinopol, Sfintele Paști ale anului 2800 se vor sărbători în data de 15 mai. Aceasta înseamnă că Înălțarea Domnului, în același an, se va ține în data de 23 iunie, în ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar Rusaliile vor pica în data de 3 iulie, la patru zile după sărbătoarea închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Nu se mai poate vorbi, în acest caz, despre niciun fel de hotărâre sinodală care să salveze amprenta Postului Sfinților Apostoli în conștiința credincioșilor.
Dacă, prin absurd, vom considera mai departe valabile datele Pascaliei Alexandrine aplicate calendarului gregorian, vom afla că în anii 3769; 3826; 3837; 3978; 3989 și 4084 Sfintele Paști se vor serba la data 21 mai în ziua Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena ; iar în anii 3921; 3932 și 4016 în ziua de 22 mai[6] . În aceste condiții, Înălțarea Domnului va fi sărbătorită la 29, respectiv 30 iunie, iar Pogorârea Duhului Sfânt în datele 9 /10 iulie, aproape de mijlocul acestei luni de Vară.
Această migrație a datei pascale către Vară introduce considerentul de a stărui asupra unei soluții pe care o vom supune spre examinare în cele ce urmează.
*
Consecințele unor întârzieri calendaristice și-au făcut deja apariția în cult încă de la momentul când Ziua Sărbătorii Pascale a devansat data de 23 Aprilie. Potrivit literaturii imnografice, ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a picat în vechime totdeauna după marele Praznic al Paștilor și nu înaintea acestuia – așa cum arată și Slava de la Laudele slujbei sfântului, stihiră care vorbește explicit despre Învierea Domnului și Mântuitorului Hristos: „Răsărit-a primăvara, veniți să ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniți să ne veselim!”.
A doua frontieră a întârzierii pascale despre care vorbim va fi depășită, în anul 2173, an în care data Praznicului Învierii va pica dincolo de limita zilei de 8 mai – stabilită în actualul Evanghelistar ca data cea mai avansată în care poate fi posibilă sărbătorirea Paștilor. Acesta este și motivul pentru care tabelele pascale se opresc la data de 8 mai și nu abordează un interval temporal care să presupună ținerea Sfintelor Paști la 9 mai și mai departe de această dată.
A treia frontieră a acestei anomalii va fi depășită începând cu anul 3769, atunci când prăznuirea Sfintelor Paști în Biserica Ortodoxă va coincide cu data de 21 mai, zi în care cinstim pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena; următoarea frontieră va fi depășită atunci când Sfintele Paști se vor ține chiar în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel și tot așa înainte, până către praznicul Adormirii Maicii Domnului și mai în adânc de-atâta. Migrația datei pascale către Vară – Toamnă poate fi determinată aritmetic, adăugând fiecăreia dintre datele pascale alexandrine întârzierea de o zi la fiecare 128 de ani calendaristici, pentru a replica în consecință tabelul pascal, având însă grija să se respecte soluția milutiniană, precum și concordanța lunațiilor vernale.
2. DATA ȚINERII PRAZNICULUI DEDICAT SFINTEI TREIMI
Cu surprindere și cu mâhnire notăm faptul că, din perspectivă tipiconală și imnografică, Sfânta noastră Biserică nu are încă o rânduială specifică dedicată Praznicului Sfintei și de Viață Făcătoarei Treimi. Deși este însemnat la ziua de Luni după Rusalii în calendarul ortodox, Praznicul Sfintei Treimi - cel mai mare praznic al tuturor praznicelor - nu este adăugat în rânduiala cultului , ceea ce înseamnă că apare ca singura însemnare fictivă din calendar, cu atributele golite de întrebuințare ale unei sărbători fără acoperire tipiconală. Vedem aceasta în cuprinsul trimiterii de la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii, înscrisă în cartea rânduielilor Penticostarului, unde se specifică următoarele: "Întru această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață Făcătorul și Întrutotputernicul Duh".
O singură cântare amintește de Sfânta Treime în contextul Praznicului Cincizecimii: Slava... de la vohodul Vecerniei Duminicii Rusaliilor care se repetă, de altfel, la Vecernia zilei de Luni, la finalul Stihoavnei: „Veniți, noroadelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri!”, aceasta – după cum consemnează Penticostarul – fiind alcătuirea lui Leon Împăratul. Nimic altceva nu menționează, nu subliniază și nu pivotează realitatea Praznicului Sfintei Treimi.
Nici chiar mesajul Evangheliei ce se citește la Sfânta Liturghie în Lunea Rusaliilor nu amintește despre Sfânta Treime, și nici măcar despre Sfântul Duh, ci despre oaia cea pierdută, mustrarea fratelui care a greșit și despre cei adunați în numele Domnului pentru a se ruga să li se împlinească cererile. Acesta este un motiv de surprindere nu doar pentru conștiința preoțească, dar și pentru credincioșii adunați la sărbătoare. Luând în cercetare acest fapt, am putut remarca că există suficiente extrase din sfintele evanghelii care să trimită către Lumina Sfintei Treimi. Un exemplu ar fi extrasul de mai jos, din capitolul 10 al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca:
«21 În acest ceas Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta, bunăvoința Ta.
22 Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și căruia voiește Fiul să-i descopere».
Un alt exemplu ar fi capitolul 14 al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Ioan:
«6 Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
7 Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut.
25 Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
26 Însă Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl trimite în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce am spus vouă».
În privința textului pentru Apostolul zilei poate fi avut în vedere capitolul 5 al Epistolei I a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, unde se arată explicit despre Sfânta Treime:
7 Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, și Acești trei Una sunt.
Potrivit a se citi în temeiul stihului de la Psalmul 134:
„Lăudați numele Domnului, cei ce stați în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru. Doamne, numele Tău este în veac și, pomenirea Ta în neam și în neam”.
Mai mult de-atât, este cu neputință de înțeles faptul că Praznicul Sfintei Treimi - ca praznic al Zilei Domnului (Dies Domini) - nu apare, în cazul nostru, ca o zi de Duminică, așa precum s-ar potrivi în firescul numirii acestei zile, ci apare ca o zi de Luni. Vedem, deci, că deși cultul de preamărire și de adorare a lui Dumnezeu este unul așezat în latura supremei expresii liturgice, iconografice și imnografice a Bisericii, totuși, nu s-a convenit încă la nivel panortodox asupra unei zile calendaristice pe care Biserica să o dedice integral Sfintei Treimi (în zi de Duminică), după potriva tuturor regulilor tipiconale și imnografice specifice cultului ortodox. Acest fapt țintește împotriva măsurii identitare a mărturisirii de credință privitoare la Taina Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, precum și împotriva credibilității Bisericii, un fapt ce se cuvine îndreptat fără întârziere. Nu este de admis să ignorăm suprema cadență semnificativă a legăturii noastre cu Dumnezeu în dedicarea unei speciale prăznuiri închinate Sfintei Treimi. Suntem o Biserică a celor ce luptă pe calea mântuirii, dar și o Biserică a celor ce au triumfat (a sfinților, adică). Însă, mai presus de aceasta, suntem o Biserică a Sfintei celei de o Ființă și de Viață Făcătoarei Treimi, și acest aspect trebuie să-și găsească expresie în cultul ortodox. Iar, ideea de a prăznui Ziua aceasta în altă zi decât Duminica pare o eroare tot atât de gravă precum eroarea din vechime a quartodecimanilor de a serba Paștile cu iudeii în orice zi săptămânală ar fi picat ziua de 14 Nissan a Pesachului evreiesc.
Considerăm că ezitarea Bisericii în a da curs hotărârii de a dedica o dată anume pentru preamărirea Sfintei Treimi – o dată care să corespundă cert zilei de Duminică – se justifică doar prin neajunsul faptului că acest praznic este condiționat de Ziua Pascală așezată totdeauna în proiectul calendaristic la o altă dată lunară, fapt ce determină migrația sa în curgerea specifică unor date diverse.
O formulă calendaristică stabilă, care să înlocuiască cele 14 variante gregoriene existente în uz – din pricina cărora datele lunare migrează prin toate zilele săptămânale – ar constitui premisa pe baza căreia să se poată face trecerea atât de la sărbători cu dată schimbătoare către sărbători cu dată fixă, cât și către instituirea unei date calendaristice [fixe] pentru ținerea Praznicului Sfintei Treimi într-o zi de Duminică. Din această perspectivă, socotim că inițiativa reconfigurării imerale a calendarului trebuie să aparțină exclusiv Bisericii Ortodoxe, pentru a nu fi eludată de către cei (ce pot fi) străini de Ortodoxie logica legăturii acestei date praznicare cu ziua Duminicii. De asemenea, stabilizarea calendarului la cel mult două formule reiterate periodic (una pentru anii comuni și cealaltă pentru anii bisecți – sau înlocuitori ai acestora, pe care i-am intitulat ani primi) ar permite, la anumite perioade de timp, ținerea unor praznice dedicate distinct Persoanelor Sfintei Treimi sub numirea de «Praznice Trinitare».
Aceasta ar fi propunerea noastră: instituirea la dată fixă, în zi de Duminică, a Slăvitei Prăznuiri a Preasfintei Treimi a «Singurului Adevăratului Dumnezeu»Ioan: 17,3 Cel Unul în Ființă - precum și instituirea (în aceleași condiții) a altor trei Praznice dedicate fiecăreia dintre Persoanele Trinitare. Acest fapt nu poate fi socotit o inovație, întrucât, în privința prăznuirii «Preasfântului și de Viață Făcătorul și Întrutotputernicul Duh», Biserica a asimilat deja, la nivel tipiconal, practica prăznuirii distincte a Sfântului Duh, de-a lungul anilor – în ziua de Luni după Rusalii – așa după cum se poate citi în Penticostar.
Considerăm, însă, că a institui praznic cu dedicare distinctă unei Persoane Trinitare în altă zi decât în zi de Duminică ar fi un fapt nepotrivit cu menirea zilei Duminicii. Și nu ne referim aici la Praznicele Împărătești deja consacrate, care au legătură cu evenimentele din viața acestor Persoane, ci ne referim la ideea instituirii unor Praznice Trinitare care se cer a avea legătură întâi cu Ființa cea Una a Dumnezeirii și mai apoi cu atributele dumnezeiești ale fiecăreia dintre Persoanele Trinitare în parte[7].
_________________________
[1] Cercetarea și reviziurea datelor se impune nu doar din perspectiva concordanței regulilor structurale specifice Calendarului Gregorian cu regulile soluției ortodoxe milutiniene, adoptate de Conferința Panortodoxă de la Constantinopol (1923), ci și din perspectiva evaluării corectitudinii datelor oficiale publicate.
Menționăm faptul că, atât pe linie gregoriană cât și pe linie milutiniană, anul 2100 trebuie să figureze ca an comun și nu ca an bisect, așa cum apare subliniat în tabelul Pascaliei Alexandrine înregistrat la finele Sfintei Evanghelii folosite în cult. (Am luat drept exemplu Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, Ed. IBMBOR, București, 2001, p. 368).
Potrivit soluției propuse de medicul și astronomul calabrian Luigi Aloysius Lilius (1510-1576), cel care lansează – în privința Calendarului Gregorian – regula ca între anii seculari să rămână bisecți doar cei divizibili cu 400, înțelegem că anul 2100, nefiind divizibil cu 400, este un an comun. Dacă evaluăm situația și din perspectiva propunerii ortodoxe, de rectificare a Calendarului Gregorian, observăm că regula aplicabilă anului 2100 ne duce tot către ideea de an comun și nu către aceea de an bisect. Înțelegem aceasta în cheia propunerii astronomului sârb Milutin Milankovitch (1879-1958), prezentată în cadrul Conferinței Panortodoxe de la Constantinopol (10 mai - 8 iunie 1923), care se referă la eliminarea din rândul anilor bisecți a tuturor anilor seculari, cu excepția celor care în cazul împărțirii la 9 dau rest 2 sau 6. Anul 2100 prin împărțirea la 9 dă rest 3, deci va fi eliminat din rândul anilor bisecți.
Eroarea legată de anul 2100, faptul că acest an figurează în tabelele pascale ca an bisect, duce la migrarea datei pascale către Sâmbătă. Astfel că, începând cu acest an mai departe, toate datele prezentate în tabelul pascal de la finele Evangheliei apar, în mod eronat, înregistrate ca zile de Sâmbătă (este vorba despre data Paștelui anului 2100 care figurează la ziua de Sâmbătă - 1 mai, precum și despre toate celelalte date pascale care succed această dată).
[2] Pentru observarea acestui fenomen, evoluția datelor poate fi urmărită în paginile http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=21 ; (22); (23); (24) și toate celelalte până la (28): http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=28 unde găsim tabelul cu datele pascale ortodoxe până în anul 2800.
[3] Consemnăm faptul că datele arătate în paginile web la care facem referire în nota (4) corespund suprapunerii Pascaliei Alexandrine peste Calendarul Gregorian. De la anul 2799 mai departe datele pascale calculate în baza soluției lui Milutin Milankovitch diferă, întrucât anul milutinian 2800 este un an comun, în vreme ce anul gregorian 2800 este unul bisect. Astfel că data Sfintelor Paști a anului 2800 – conform calculul ortodox – nu este data de 14 mai, așa precum specifică website-ul menționat mai sus (14 mai fiind o zi de Sâmbătă în Calendarul Milutinian), ci este data de 15 mai.
[4] Anul 2800, fiind divizibil cu 400, corespunde cerinței gregoriene de a rămâne în rândul anilor bisecți.
[5] În conformitate cu rezoluția Conferinței Panortodoxe de la Constantinopol (1923) anul 2800 va fi eliminat din rândul anilor bisecți, întrucât prin împărțirea acestuia la 9, avem rest 1. Reamintim că, potrivit acestei rezoluții, pentru ca un an secular să rămână bisect este necesar, în cazul împărțirii la 9, să dea rest 2 sau 6. Deci, anul 2800, din perspectiva soluției ortodoxe, este un an comun.
[6] A se cerceta paginile http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=38 ; (39); (40) și următoarea http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=41 .
[7] Ideea instituirii în viața cultului ortodox a un praznic dedicat distinct Mântuitorului Iisus Hristos, de exemplu, nu poate fi străină de practica Ortodoxiei, de vreme ce un astfel de precedent poate fi considerat însuși faptul că Patriarhia Moscovei a instituit un hram ca acesta închinat Domnului (hramul «Hristos, Mântuitorul») celei mai impozante catedrale a Ortodoxiei Ruse. Reținem că acest hram nu a fost închinat unui eveniment din viața Mântuitorului, ci a fost închinat Mântuitorului Însuși. Încredințarea noastră este că se cuvine Ființei celei Una, cât și fiecăreia dintre Persoanele Trinitare, o prăznuire distinctă, în așa fel încât Biserica să conștientizeze mai profund atât atributele dumnezeiești - cele comune, cât și pe cele distincte, ce aparțin fiecăreia dintre Acestea.
1. Situația Datei Pascale; 2. Data ținerii Praznicului dedicat Sfintei Treimi.
1. SITUAȚIA DATEI PASCALE
Am considerat necesară revizuirea tehnică[1] a specificațiilor din Evanghelistar, în relație cu reperele perspectivei analemmice, întrucât – din punctul nostru de vedere – la acest moment, situarea datei pascale alexandrine în proiectul calendaristic gregorian reprezintă un hibrid în proporție covârșitoare nefuncțional. Ideea de a suprapune în Calendarul Gregorian întârzierile și defecțiunile aritmetice ale Calendarului Iulian, neglijând în chip absolut faptul că o astfel de soluție creează dificultăți care impietează practica identificării viitoare a datei pascale, este o soluție care merită abandonată fără întârziere. Nu este de conceput ca după anul 2100 Sfintele Paști să fie trecute în contul zilelor de Sâmbătă, precum s-a arătat la nota specificată (n.1), motiv pentru care – fie doar pentru acest aspect – se cuvine a se iniția corectarea și retipărirea Sfintelor Evanghelii folosite în cult, în intenția de a elimina o astfel de eroare.
Pentru determinarea corectă a datei pascale ne propunem realizarea unei strânse corelații a timpului serbării Praznicului Sfintelor Paști cu timpul tropic în coordonatele căruia s-a înscris Ziua Pascală inițială, în Anului 33 d.Hr., moment calendaristic în care s-a petrecut, de fapt, Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În sprijinul acestui demers de clarificare a situației calendarului, ne vom strădui să aducem argumentele care să justifice nevoia reconsiderării reperelor identificării Datei la care se cuvine a prăznui Învierea Domnului, această Dată fiind definitorie în viața Bisericii.
Menționăm constatarea că situația trimiterii către Vară a Sfintelor Paști, din pricina transpunerii în imerologia gregoriană a tabelelor pascale alexandrine, ridică probleme extrem de serioase la nivelul desfășurării cultului, acest fapt având consecințe sesizabile. De exemplu, în anul 2021 – potrivit Evanghelistarului – Postul Sfinților Apostoli ar fi trebuit să înceapă la data de 28 iunie, reducându-se practic la o singură zi. Este și cazul anilor 2024; 2027; 2032; 2040; 2043; 2051; 2054; 2059; 2070; 2078; 2081; 2097 și așa mai departe, ani care sunt specificați în tabelele Evanghelistarului de la finele Sfintei Evanghelii la care am făcut trimitere în nota 1. Pentru a da un oarecare sens Postului Sfinților Apostoli instituit pentru anul 2021, Sfântul Sinod a adoptat măsura ca lăsatul secului să aibă loc în Lunea Rusaliilor, din săptămâna de Harți, întâia de după Rusalii, aceasta transformându-se în săptămână de post.
Pe ansamblu situația pare de neînțeles și este cu atât mai gravă cu cât cresc cazurile în care serbarea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh se apropie nepermis de mult de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, așa precum este situația anului 2078, când Ziua Sfintelor Paști se sărbătorește în data de 8 mai și Rusaliile în data de 26 iunie, de exemplu. Luând în considerare Praznicul Sfintei Treimi din cea de-a doua zi după Rusalii (Luni, 27 iunie), singurul interval în care era posibil postul ar fi fost chiar ajunul Sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În cazul acelui an (anul 2078), și a tuturor celor asemenea, nu se va putea adopta soluția sinodală folosită în anul 2021, de a institui Postul în săptămâna de Harți, întâia după Rusalii, altfel decât cu privire la funcționalitatea unei singure zile care să preia semnificația întregului post.
Asistăm, așadar, la un proces de ficționalizare a Postului Sfinților Apostoli, care va fi transformat dintr-o realitate necesară creșterii duhovnicești, într-un gest simbolic redus la inconsecvența unei singure zile. Ne referim la acest aspect în contextul tendinței unora dintre credincioși de a sintetiza Postul Păresimilor, reducându-l la strădania primei și ultimei săptămâni. În cazul anilor arătați mai sus, Biserica – la modul oficial – acreditează ideea că un astfel de proces poate fi unul „perfect legitim”, insinuând la nivelul conștiinței publice acea implicită justificare că «de vreme ce reducerea cu pricina este posibilă în cazul Postului Sfinților Apostoli, același gen de reducere (a se citi relativizare) ar putea să funcționeze și în cazul Postului Sfintelor Paști» – ceea ce este absolut greșit.
Potrivit calculelor întârziate care stau la baza Pascaliei Alexandrine, data pascală ortodoxă alunecă spre vară cu viteza de o zi la 128 de ani calendaristici [2]. Ne referim aici în mod special la datele pascale ortodoxe care indică Paștile în zilele de 8 mai (începând cu anul 2078), și la cele care depășesc limita de 8 mai, până la anul 2800[3] (exclusiv) când se încheie sincronicitatea dintre Calendarul Gregorian și Calendarul Ortodox, Milutinian, aflate în uz:
- Sfintele Paști la data de 8 mai în anii 2078; 2135; 2146; 2203; 2287; 2298; 2355; 2366; 2439; 2450; 2461; 2507; 2518; 2591; 2659; 2670; 2681; 2727; 2738 și 2749;
- Sfintele Paști la data de 9 mai în anii 2173; 2230; 2241; 2382; 2393; 2477; 2488; 2534; 2545; 2556; 2602; 2613; 2686; 2697; 2743; 2754; 2765 și 2776;
- Sfintele Paști la data de 10 mai în anii 2268; 2325; 2336; 2420; 2572; 2629; 2640; 2708; 2781 și 2792;
- Sfintele Paști la data de 11 mai în anii 2583 și 2724;
- Sfintele Paști la data de 12 mai în anii 2667; 2678 și 2735;
- Sfintele Paști la data de 13 mai în anii 2610; 2762 și 2773;
- Sfintele Paști la data de 14 mai în anul 2705.
Ne oprim aici cu aceste referințe, înțelegând că data de 14 mai – a anului 2705 - este data pascală cea mai târzie din șirul datelor pascale sincronizate (cele ale calendarului gregorian, suprapuse peste datele milutiniene). Observăm că Paștele anului 2792, însemnat mai sus în culoare albastră ca cel mai târziu an sincron cu dată pascală ieșită în afara rânduielii Evanghelistarului, ne trimite la data gregoriană de 10 mai, oricum dincolo de limita (de 8 mai) propusă de tabelele publicate la finele Sfintei Evanghelii. Mai observăm faptul că anul 2799 este ultimul an sincron, dincolo de care soluția gregoriană nu mai corespunde soluției milutiniene adoptată de Conferința Panortodoxă de la Constantinopol (1923); Aflăm că anul gregorian 2800 este un an bisect[4] , în vreme ce după soluția milutiniană acesta este un an comun[5] . În condițiile respectării rezoluției de la Constantinopol, Sfintele Paști ale anului 2800 se vor sărbători în data de 15 mai. Aceasta înseamnă că Înălțarea Domnului, în același an, se va ține în data de 23 iunie, în ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar Rusaliile vor pica în data de 3 iulie, la patru zile după sărbătoarea închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Nu se mai poate vorbi, în acest caz, despre niciun fel de hotărâre sinodală care să salveze amprenta Postului Sfinților Apostoli în conștiința credincioșilor.
Dacă, prin absurd, vom considera mai departe valabile datele Pascaliei Alexandrine aplicate calendarului gregorian, vom afla că în anii 3769; 3826; 3837; 3978; 3989 și 4084 Sfintele Paști se vor serba la data 21 mai în ziua Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena ; iar în anii 3921; 3932 și 4016 în ziua de 22 mai[6] . În aceste condiții, Înălțarea Domnului va fi sărbătorită la 29, respectiv 30 iunie, iar Pogorârea Duhului Sfânt în datele 9 /10 iulie, aproape de mijlocul acestei luni de Vară.
Această migrație a datei pascale către Vară introduce considerentul de a stărui asupra unei soluții pe care o vom supune spre examinare în cele ce urmează.
*
Consecințele unor întârzieri calendaristice și-au făcut deja apariția în cult încă de la momentul când Ziua Sărbătorii Pascale a devansat data de 23 Aprilie. Potrivit literaturii imnografice, ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a picat în vechime totdeauna după marele Praznic al Paștilor și nu înaintea acestuia – așa cum arată și Slava de la Laudele slujbei sfântului, stihiră care vorbește explicit despre Învierea Domnului și Mântuitorului Hristos: „Răsărit-a primăvara, veniți să ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniți să ne veselim!”.
A doua frontieră a întârzierii pascale despre care vorbim va fi depășită, în anul 2173, an în care data Praznicului Învierii va pica dincolo de limita zilei de 8 mai – stabilită în actualul Evanghelistar ca data cea mai avansată în care poate fi posibilă sărbătorirea Paștilor. Acesta este și motivul pentru care tabelele pascale se opresc la data de 8 mai și nu abordează un interval temporal care să presupună ținerea Sfintelor Paști la 9 mai și mai departe de această dată.
A treia frontieră a acestei anomalii va fi depășită începând cu anul 3769, atunci când prăznuirea Sfintelor Paști în Biserica Ortodoxă va coincide cu data de 21 mai, zi în care cinstim pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena; următoarea frontieră va fi depășită atunci când Sfintele Paști se vor ține chiar în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel și tot așa înainte, până către praznicul Adormirii Maicii Domnului și mai în adânc de-atâta. Migrația datei pascale către Vară – Toamnă poate fi determinată aritmetic, adăugând fiecăreia dintre datele pascale alexandrine întârzierea de o zi la fiecare 128 de ani calendaristici, pentru a replica în consecință tabelul pascal, având însă grija să se respecte soluția milutiniană, precum și concordanța lunațiilor vernale.
2. DATA ȚINERII PRAZNICULUI DEDICAT SFINTEI TREIMI
Cu surprindere și cu mâhnire notăm faptul că, din perspectivă tipiconală și imnografică, Sfânta noastră Biserică nu are încă o rânduială specifică dedicată Praznicului Sfintei și de Viață Făcătoarei Treimi. Deși este însemnat la ziua de Luni după Rusalii în calendarul ortodox, Praznicul Sfintei Treimi - cel mai mare praznic al tuturor praznicelor - nu este adăugat în rânduiala cultului , ceea ce înseamnă că apare ca singura însemnare fictivă din calendar, cu atributele golite de întrebuințare ale unei sărbători fără acoperire tipiconală. Vedem aceasta în cuprinsul trimiterii de la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii, înscrisă în cartea rânduielilor Penticostarului, unde se specifică următoarele: "Întru această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață Făcătorul și Întrutotputernicul Duh".
O singură cântare amintește de Sfânta Treime în contextul Praznicului Cincizecimii: Slava... de la vohodul Vecerniei Duminicii Rusaliilor care se repetă, de altfel, la Vecernia zilei de Luni, la finalul Stihoavnei: „Veniți, noroadelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri!”, aceasta – după cum consemnează Penticostarul – fiind alcătuirea lui Leon Împăratul. Nimic altceva nu menționează, nu subliniază și nu pivotează realitatea Praznicului Sfintei Treimi.
Nici chiar mesajul Evangheliei ce se citește la Sfânta Liturghie în Lunea Rusaliilor nu amintește despre Sfânta Treime, și nici măcar despre Sfântul Duh, ci despre oaia cea pierdută, mustrarea fratelui care a greșit și despre cei adunați în numele Domnului pentru a se ruga să li se împlinească cererile. Acesta este un motiv de surprindere nu doar pentru conștiința preoțească, dar și pentru credincioșii adunați la sărbătoare. Luând în cercetare acest fapt, am putut remarca că există suficiente extrase din sfintele evanghelii care să trimită către Lumina Sfintei Treimi. Un exemplu ar fi extrasul de mai jos, din capitolul 10 al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca:
«21 În acest ceas Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta, bunăvoința Ta.
22 Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și căruia voiește Fiul să-i descopere».
Un alt exemplu ar fi capitolul 14 al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Ioan:
«6 Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
7 Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut.
25 Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
26 Însă Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl trimite în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce am spus vouă».
În privința textului pentru Apostolul zilei poate fi avut în vedere capitolul 5 al Epistolei I a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, unde se arată explicit despre Sfânta Treime:
7 Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, și Acești trei Una sunt.
Potrivit a se citi în temeiul stihului de la Psalmul 134:
„Lăudați numele Domnului, cei ce stați în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru. Doamne, numele Tău este în veac și, pomenirea Ta în neam și în neam”.
Mai mult de-atât, este cu neputință de înțeles faptul că Praznicul Sfintei Treimi - ca praznic al Zilei Domnului (Dies Domini) - nu apare, în cazul nostru, ca o zi de Duminică, așa precum s-ar potrivi în firescul numirii acestei zile, ci apare ca o zi de Luni. Vedem, deci, că deși cultul de preamărire și de adorare a lui Dumnezeu este unul așezat în latura supremei expresii liturgice, iconografice și imnografice a Bisericii, totuși, nu s-a convenit încă la nivel panortodox asupra unei zile calendaristice pe care Biserica să o dedice integral Sfintei Treimi (în zi de Duminică), după potriva tuturor regulilor tipiconale și imnografice specifice cultului ortodox. Acest fapt țintește împotriva măsurii identitare a mărturisirii de credință privitoare la Taina Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, precum și împotriva credibilității Bisericii, un fapt ce se cuvine îndreptat fără întârziere. Nu este de admis să ignorăm suprema cadență semnificativă a legăturii noastre cu Dumnezeu în dedicarea unei speciale prăznuiri închinate Sfintei Treimi. Suntem o Biserică a celor ce luptă pe calea mântuirii, dar și o Biserică a celor ce au triumfat (a sfinților, adică). Însă, mai presus de aceasta, suntem o Biserică a Sfintei celei de o Ființă și de Viață Făcătoarei Treimi, și acest aspect trebuie să-și găsească expresie în cultul ortodox. Iar, ideea de a prăznui Ziua aceasta în altă zi decât Duminica pare o eroare tot atât de gravă precum eroarea din vechime a quartodecimanilor de a serba Paștile cu iudeii în orice zi săptămânală ar fi picat ziua de 14 Nissan a Pesachului evreiesc.
Considerăm că ezitarea Bisericii în a da curs hotărârii de a dedica o dată anume pentru preamărirea Sfintei Treimi – o dată care să corespundă cert zilei de Duminică – se justifică doar prin neajunsul faptului că acest praznic este condiționat de Ziua Pascală așezată totdeauna în proiectul calendaristic la o altă dată lunară, fapt ce determină migrația sa în curgerea specifică unor date diverse.
O formulă calendaristică stabilă, care să înlocuiască cele 14 variante gregoriene existente în uz – din pricina cărora datele lunare migrează prin toate zilele săptămânale – ar constitui premisa pe baza căreia să se poată face trecerea atât de la sărbători cu dată schimbătoare către sărbători cu dată fixă, cât și către instituirea unei date calendaristice [fixe] pentru ținerea Praznicului Sfintei Treimi într-o zi de Duminică. Din această perspectivă, socotim că inițiativa reconfigurării imerale a calendarului trebuie să aparțină exclusiv Bisericii Ortodoxe, pentru a nu fi eludată de către cei (ce pot fi) străini de Ortodoxie logica legăturii acestei date praznicare cu ziua Duminicii. De asemenea, stabilizarea calendarului la cel mult două formule reiterate periodic (una pentru anii comuni și cealaltă pentru anii bisecți – sau înlocuitori ai acestora, pe care i-am intitulat ani primi) ar permite, la anumite perioade de timp, ținerea unor praznice dedicate distinct Persoanelor Sfintei Treimi sub numirea de «Praznice Trinitare».
Aceasta ar fi propunerea noastră: instituirea la dată fixă, în zi de Duminică, a Slăvitei Prăznuiri a Preasfintei Treimi a «Singurului Adevăratului Dumnezeu»Ioan: 17,3 Cel Unul în Ființă - precum și instituirea (în aceleași condiții) a altor trei Praznice dedicate fiecăreia dintre Persoanele Trinitare. Acest fapt nu poate fi socotit o inovație, întrucât, în privința prăznuirii «Preasfântului și de Viață Făcătorul și Întrutotputernicul Duh», Biserica a asimilat deja, la nivel tipiconal, practica prăznuirii distincte a Sfântului Duh, de-a lungul anilor – în ziua de Luni după Rusalii – așa după cum se poate citi în Penticostar.
Considerăm, însă, că a institui praznic cu dedicare distinctă unei Persoane Trinitare în altă zi decât în zi de Duminică ar fi un fapt nepotrivit cu menirea zilei Duminicii. Și nu ne referim aici la Praznicele Împărătești deja consacrate, care au legătură cu evenimentele din viața acestor Persoane, ci ne referim la ideea instituirii unor Praznice Trinitare care se cer a avea legătură întâi cu Ființa cea Una a Dumnezeirii și mai apoi cu atributele dumnezeiești ale fiecăreia dintre Persoanele Trinitare în parte[7].
_________________________
[1] Cercetarea și reviziurea datelor se impune nu doar din perspectiva concordanței regulilor structurale specifice Calendarului Gregorian cu regulile soluției ortodoxe milutiniene, adoptate de Conferința Panortodoxă de la Constantinopol (1923), ci și din perspectiva evaluării corectitudinii datelor oficiale publicate.
Menționăm faptul că, atât pe linie gregoriană cât și pe linie milutiniană, anul 2100 trebuie să figureze ca an comun și nu ca an bisect, așa cum apare subliniat în tabelul Pascaliei Alexandrine înregistrat la finele Sfintei Evanghelii folosite în cult. (Am luat drept exemplu Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, Ed. IBMBOR, București, 2001, p. 368).
Potrivit soluției propuse de medicul și astronomul calabrian Luigi Aloysius Lilius (1510-1576), cel care lansează – în privința Calendarului Gregorian – regula ca între anii seculari să rămână bisecți doar cei divizibili cu 400, înțelegem că anul 2100, nefiind divizibil cu 400, este un an comun. Dacă evaluăm situația și din perspectiva propunerii ortodoxe, de rectificare a Calendarului Gregorian, observăm că regula aplicabilă anului 2100 ne duce tot către ideea de an comun și nu către aceea de an bisect. Înțelegem aceasta în cheia propunerii astronomului sârb Milutin Milankovitch (1879-1958), prezentată în cadrul Conferinței Panortodoxe de la Constantinopol (10 mai - 8 iunie 1923), care se referă la eliminarea din rândul anilor bisecți a tuturor anilor seculari, cu excepția celor care în cazul împărțirii la 9 dau rest 2 sau 6. Anul 2100 prin împărțirea la 9 dă rest 3, deci va fi eliminat din rândul anilor bisecți.
Eroarea legată de anul 2100, faptul că acest an figurează în tabelele pascale ca an bisect, duce la migrarea datei pascale către Sâmbătă. Astfel că, începând cu acest an mai departe, toate datele prezentate în tabelul pascal de la finele Evangheliei apar, în mod eronat, înregistrate ca zile de Sâmbătă (este vorba despre data Paștelui anului 2100 care figurează la ziua de Sâmbătă - 1 mai, precum și despre toate celelalte date pascale care succed această dată).
[2] Pentru observarea acestui fenomen, evoluția datelor poate fi urmărită în paginile http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=21 ; (22); (23); (24) și toate celelalte până la (28): http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=28 unde găsim tabelul cu datele pascale ortodoxe până în anul 2800.
[3] Consemnăm faptul că datele arătate în paginile web la care facem referire în nota (4) corespund suprapunerii Pascaliei Alexandrine peste Calendarul Gregorian. De la anul 2799 mai departe datele pascale calculate în baza soluției lui Milutin Milankovitch diferă, întrucât anul milutinian 2800 este un an comun, în vreme ce anul gregorian 2800 este unul bisect. Astfel că data Sfintelor Paști a anului 2800 – conform calculul ortodox – nu este data de 14 mai, așa precum specifică website-ul menționat mai sus (14 mai fiind o zi de Sâmbătă în Calendarul Milutinian), ci este data de 15 mai.
[4] Anul 2800, fiind divizibil cu 400, corespunde cerinței gregoriene de a rămâne în rândul anilor bisecți.
[5] În conformitate cu rezoluția Conferinței Panortodoxe de la Constantinopol (1923) anul 2800 va fi eliminat din rândul anilor bisecți, întrucât prin împărțirea acestuia la 9, avem rest 1. Reamintim că, potrivit acestei rezoluții, pentru ca un an secular să rămână bisect este necesar, în cazul împărțirii la 9, să dea rest 2 sau 6. Deci, anul 2800, din perspectiva soluției ortodoxe, este un an comun.
[6] A se cerceta paginile http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=38 ; (39); (40) și următoarea http://5ko.free.fr/en/easter.php?y=41 .
[7] Ideea instituirii în viața cultului ortodox a un praznic dedicat distinct Mântuitorului Iisus Hristos, de exemplu, nu poate fi străină de practica Ortodoxiei, de vreme ce un astfel de precedent poate fi considerat însuși faptul că Patriarhia Moscovei a instituit un hram ca acesta închinat Domnului (hramul «Hristos, Mântuitorul») celei mai impozante catedrale a Ortodoxiei Ruse. Reținem că acest hram nu a fost închinat unui eveniment din viața Mântuitorului, ci a fost închinat Mântuitorului Însuși. Încredințarea noastră este că se cuvine Ființei celei Una, cât și fiecăreia dintre Persoanele Trinitare, o prăznuire distinctă, în așa fel încât Biserica să conștientizeze mai profund atât atributele dumnezeiești - cele comune, cât și pe cele distincte, ce aparțin fiecăreia dintre Acestea.
«PASCAL CALENDAR» conceived by Lucian GRIGORE © 2021 is licensed under CC BY-NC-ND 4.0