ANUL NAȘTERII DOMNULUI Ipoteză de cercetare întemeiată pe studiul amplasării Pesahului și a datelor echinocțiale în proiectul Augustian
Nașterea Domnului reprezintă pentru Creștinătate cheia întregului edificiu a istoriei Mântuirii, alături de Răstignirea, Moartea și Învierea Sa din morți. În cele ce urmează ne propunem să studiem amplasarea Anului Nașterii Domnului în contextul rectificării Augustiene intodusă în anul 8 î.Hr. Întâmplător sau nu, în urma unei cercetări amănunțite a amplasării datelor în contextul acestui proiect, aveam să constatăm că anul 8 î.Hr. nu reprezintă doar începutul rectificării decretate de Octavian Augustus, ci primește și o rezonanță cu totul aparte prin natura trimiterii la două mari evenimente din istoria mântuirii: primul - Buna Vestire adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare, prin care i se anunță zămislirea Domnului de la Duhul Sfânt; al doilea Nașterea Mântuitorului. Ambele evenimente străjuiesc de o parte și de alta a Concepției Calendaristice Augustiene într-o ordine exemplară.
Privitor la determinarea echinocțiilor și solstițiilor în jurul datei de 25 ale lunilor aferente acestor fenomene, găsim mărturia lui Pliniu cel Bătrân (20-79 d.Hr.), consemnată în Istoria naturală, care se referă la faptul că în Calendarul Roman al vremii sale Solstițiul de Iarnă era cea de-a opta zi înainte de kalendele lunii ianuarie, adică data de 25 decembrie[1]. Această trimitere se referă la Calendarul Augustian, cel rectificat de Octavian Augustus. Dacă, însă, accesăm pagina https://www.timeanddate.com/calendar/seasons.html?year=1&n=110, întâlnim acolo determinarea echinocțiilor și solstițiilor în conformitate cu Calendarul Iulian nerectificat (adică varianta alexandrină). Aici sunt consemnate echinocțiile și solstițiile la datele 22/23 ale lunilor aferente. Facem precizarea că Solstițiul de Iarnă în anul 8 î.Hr., de exemplu, chiar și în cheia Calendarului Augustian a avut loc la data de 23/24 decembrie.
Pentru a înțelege exact cum funcționează calendarul roman în contextul evreiesc, vom face câteva referiri la cronologia legată de Nașterea Mântuitorului, din perspectiva calendarului roman.
Conform trimiterii din sinaxarul Zilei Învierii aflăm că Buna Vestireare loc într-o Duminică, zi pe care Biserica timpurie a pus-o atât în legătură cu ziua întâi a creației, apoi cu trecerea prin Marea Roșie, cât și cu Învierea. Textul sinaxarului arată următoarele:
"Această zi o numim Paști, care înseamna în limba evreiască trecere. Pentru că aceasta este ziua în care a adus Dumnezeu la început lumea din neființă. Întru această zi scoțând pe poporul Israel din mâinile lui Faraon, l-a trecut prin Marea Roșie. Tot întru această zi s-a pogorat din cer si s-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Si acum din pântecele iadului scoțând toată firea omenească, o a înalțat la ceruri și o a adus la cinstea cea dintai, a nestricăciunii".
Putem recepta această trimitere sub aspectul a trei înțelesuri distincte și oarecum complementare: 1. faptul că zămislirea Mântuitorului are loc într-o zi de Pesah; 2. faptul că zămislirea Mântuitorului are loc într-o zi de Duminică; 3. faptul că zămislirea Mântuitorului, cea de la Duhul Sfânt, are loc în ziua acelui Pesah care coincide Duminicii.
Analizând desfășurarea anilor 9 î.Hr - 1 d.Hr., pentru a identifica momentul în care îngerul ar fi putut să se arate Sfintei Fecioare în acea zi de Duminică în care s-ar fi prăznuit Pesahul, observăm următoarele: în anii 9 și 6 î.Hr. Pesahul s-a ținut într-o zi de Sâmbătă; în anii 8, 5, 4, 2 și 1î.Hr. Pesahul a fost sărbătorit în zi de Joi; în anii 7 î.Hr și 1 d.Hr. Pesahul s-a ținut într-o zi de Marți; Singurul an, din intervalul indicat mai sus, în care Pesahul este prăznuit în zi de Duminică este anul 3 î.Hr., însă, în legătură cu certificarea anului 3 î.Hr. ca eligibil pentru a fi considerat an al Naștrii Domnului apar două impedimente majore.
[primul impediment]: potrivit relatării evanghelice, Irod cel Mare era în viață la vremea când s-a născut Mântuitorul. Mai departe, însă, din relatările istorice aflăm că în primăvara anului 3 î.Hr. se împlinea deja un an de la moartea lui Irod. Acesta ar fi murit în Aprilie, anul 4 î.Hr., la aproximativ douăzeci de zile distanță de la apariția unei eclipse de Lună care a avut loc la jumătatea lunii Martie - același an. Așadar, vorbim despre o imposibilitate: Irod, cel care a comandat uciderea pruncilor la momentul aflării despre faptul că s-a născut Hristos, era mort de aproximativ un an încheiat la Pesahul anului 3 î.Hr. Moartea lui Irod cel Mare apare drept certă încă din vremea unei revolte care a avut loc la Pesahul anului 4 î.Hr., întrucât Iosif Flaviu, în Atichități iudaice, arată faptul că revolta aceasta era îndreaptă nu împotriva lui Irod cel Mare, ci împotriva succesorului acestuia, Arhelau, fiul lui Irod, la puțină vreme după încheierea doliului ținut în legătură cu funeraliile tatălui său.
[al doilea impediment]: Evanghelistul Luca relatează faptul că Sfânta Fecioară, în Nazaret fiind (Luca 1:26), îndată ce a auzit vestea adusă de înger, „s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda, a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta” (Luca 1:39-40). Distanța dintre cele două locații presupune o călătorie de aproximativ trei zile, întrucât acea cetate a lui Iuda din ținutul muntos se afla la peste 130 de kilometri distanță. Dacă binevestirea adusă de înger ar fi avut loc în ajunul Pesahului sau chiar la Pesah, în ziua întâi a Azimelor, ar fi fost de neconceput ca plecarea spre ținutul lui Iuda să fie una intempestivă. Aceasta pentru că în ziua Pesahului nu era permis să mergi mai mult de o cale de Sâmbătă, adică aproximativ 1,4 Km.
Încredințarea noastră este că graba despre care ne relatează Sfântul Evanghelist Luca nu era presantă din perspectiva unui Pesah aflat deja în derulare, ci din perspectiva unui Pesah ce urma să se apropie și față de care trebuia să se încadreze ca timp. Așadar, nu vom putea vorbi despre un Pesah de la care pleacă, ci despre un Pesah, sau despre un Sabat spre care trebuie să ajungă. În acest al doilea caz, putem considera că Sfânta Fecioară „s-a dus în grabă” tocmai pentru a ajunge înainte de Sabat sau de Pesah. Altfel, în contextul sărbătorii, orice fel de călătorie de această anvergură ar fi fost cu desăvârșire oprită. Și pentru că deplasarea dinspre Nazaret spre cetatea din ținutul muntos al lui Iuda presupunea trei zile de mers, excludem posibilitatea de a lua în calcul acele zile de Pesah care, în relația cu Sabatul situat în ascendent, s-ar fi petrecut mai devreme de ziua de Miercuri. Așadar, excludem Pesahurile din zilele de Duminici, cele din zilele de Luni și cele din zilele de Marți, întrucât între acestea și Sabatul de dinaintea lor sunt mai puțin de trei zile. Observăm, cu această ocazie, că în intervalul 9 î.Hr. - 1 d.Hr. nu apare niciun Pesah în zi de Miercuri și nici în zi de Vineri. Iar dacă Pesahul acela pe care îl căutăm ar fi coincis cu Sabatul, pentru a nu impieta acel Sabat, plecarea Sfintei Fecioare către cetatea din ținutul lui Iuda ar fi trebuit să fie cel mai târziu în dimineața zilei de Miercuri. În temeiul acestor considerente, excludem posibilitatea ca evenimentul arătării îngerului să fi avut loc în timpul Sabatului sau în timpul Pesahului, ci doar mai înainte de acestea cu patru zile, pentru a da liber încadrării celor trei zile necesare deplasării. Iar, cu referire la situația în care destinația ar fi trebuit atinsă înainte de un Sabat proxim, excludem inițierea clătoriei în zilele de Joi, în zilele de Vineri și în zilele de Sâmbătă, pentru că însăși durata deplasării ne solicită aceasta.
În cele arătate până aici am infirmat două dintre înțelesurile enunțate inițial cu privire la textul Sinaxarului Pascal: teza 1. - cea referitoare la faptul că zămislirea Mântuitorului ar fi avut loc într-o zi de Pesah; teza 3. - cea referitoare la un Pesah care ar fi coincis Duminicii. Cu aplicare la intervalul cercetat rămâne o singură posibilitate: Sfânta Fecioară grăbea să ajungă la un Pesah care avea loc în ziua de Joi. Aceasta înseamnă că arătarea îngerului a avut loc neapărat în zi de Duminică, așa după cum arată Sinaxarul.
În expunerea noastră de mai devreme am arătat că în intervalul 9 î.Hr - 1 d.Hr. întâlnim cinci situații în care Pesahul se sărbătorește în zi de Joi: în anii anii 8, 5, 4, 2 î.Hr și 1 d.Hr. Având în vedere cele prezentate deja în expozeul referitor la primul impediment aplicabil eligibilității anului 3 î.Hr., va trebui să eliminăm din calcul și anii 4 și 2 î.Hr., precum și anul 1 d.Hr, care completează lista anilor în care Pesahul se sărbătorește în zi de Joi. Asupra acestor ani se aplică aceleași considerente pe care le-am avut în vedere în cazul anului 3 î.Hr. care se referă la moartea lui Irod. Rămân pe mai departe în discuție anul 8 î.Hr și anul 5 î.Hr.
În temeiul raționamentelor de până aici am concluzionat că textul Sinaxarului Pascal indică o stare de simultaneitate a unor semnificații legate de ziua Duminicii și nu o suprapunere de sărbători care ar coincide între ele. Cunoaștem faptul că Învierea Mântuitorului nu s-a suprapus - în anul de origine 33 d.Hr. - peste Pesahul iudaic, ci s-a petrecut la 16 Nissan, în zi de Duminică, a treia zi după ziua pregătirii (14 Nissan) care făcea intrarea în Pesah. Sinaxarul trimite, însă, la sincronicitatea dintre ziua de origine a ambelor treceri - pe de o parte la trecerea Pesahului evreiesc inițial (care a avut loc în zi de Duminică), pe de altă parte la Paștele trecerii noastre către ceruri prin Înviere, tot într-o zi de Duminică. Acest text pune în lumină originea tuturor celorlalte evenimente la care se face referire, conducând spre concluzia că accentul acestei origini se află în legătură cu ziua Duminicii. Și dacă - precum mărturisește Sinaxarul - atât întâia zi a Facerii, cât și trecerea prin Marea Roșie a poporului evreu, precum și Învierea Domnului sunt evenimente care țin strict de ziua Duminicii, tot așa înțelegem că ziua Bunei Vestiri este o zi care ține strict de ziua Duminicii, dar care nu coincide întru nimic Pesahului iudaic.
Așadar, binevestirea adusă de înger, referitoare la zămilirea Mântuitorului de la Duhul Sfât, se petrece într-o zi (sau într-o seară) de Duminică. Vorbind despre ziua Duminicii, nu putem exclude faptul arătării îngerului la ceas de seară. Profetul Daniel cu mult mai devreme avea să consemneze evenimentul arătării aceluiași înger Gavriil la vremea jertfei de seară, ceea ce putea constitui o modalitate predilectă a îngerului de a-și arăta prezența după ce va fi trecut tot zbuciumul zilei și se va fi așternut liniștea contemplației: „Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară”(Daniel: 9,21).
Vom intra de aici mai departe în particularitatea anului 8 î.Hr.: Dacă vestirea dată de înger ar fi avut loc în seara zilei de Duminică, 23 spre 24 martie (a Calendarului Augustian din anul 8.îHr.) aceasta ar fi coincis cu Echinocțiul Vernal. În aceste condiții, momentul plecării Sfintei Sfintei Fecioare spre satul Elisabetei nu s-ar fi produs mai devreme de zorii zilei următoare, aceasta fiind a doua zi a săptămânii iudaice - atribuită calendarului roman sub numele dies Lunae.
Prezentăm mai departe alte câteva elemente de calcul care vin să ofere tabloul complet al acestui moment. Întrucât satul Elisabetei se afla la 130/132 de Km față de Nazaret, distanța nu putea fi parcursă pe jos într-un termen mai scurt de două zile și jumătate. Indiferent în ce circumstanțe. Așa după cum arătam mai devreme, Evanghelistul Luca face precizarea că Sfânta Fecioară, după vestirea dată de înger, a plecat în grabă către Iudeea, spre satul în care locuia Elisabeta (o localitate situată în apropierea Ierusalimului, numită astăzi Ein Karem). La anul 8 î.Hr. Echinocțiul Vernal a avut loc în zi de Duminică, iar Pesahul se afla în suscesiunea acelei Duminici, la trei zile distanță, cu începere Miercuri seara. Graba Sfintei Fecioare era justificată pe deplin de dorința de a atinge destinația înainte de cina din seara de 14 Nisan, din ajunul Pesachului iudaic, întrucât, după acest moment, călătoria sa ar fi impietat sărbătoarea. Așadar, timpul de încadrare a călătoriei nu putea depăși acest termen. Observăm că textul Sfintei Evanghelii care relatează despre acest fapt este în legătură cu logica tensiunii generate de momentul binevestirii aduse de înger. Originalul grecesc arată această tensiune a descoperirii, precum și motivația pentru care Preasfânta Fecioară simte îndemnul să plece degrabă. Textul grecesc vorbește despre o plecare iminentă, una fără o pregătire prealabilă atât de laborioasă. Întâlnind acești termeni «μετὰ σπουδῆς» înțelegem că se referă la momentul plecării „degrabă” și nu la parcurgerea distanței în grabă, întrucât intervalul de parcurs presupunea greutatea deplasării în mers timp de peste două zile și jumătate, luând în calcul și odihna popasurilor de noapte.
La o medie a vitezei de mers de c.ca 5 Km/h, care să presupună un ritm susținut, distanța de 130 de km putea fi parcursă pe jos în cel puțin 26 de ore. In extremis, aceasta ar fi însemnat ca - timp de două zile încheiate - deplasarea să aibă o prospețime constantă pentru aproximativ 13 ore pe zi, fapt cumva ieșit din comun. Luând în calcul atât factorul climateric, direcția și viteza unui eventual curent atmosferic potrivnic, umezeala de la crepuscul, arșița amiezei, cât și condițiile de drum accidentat pe care le-ar fi presuspus „ținutul muntos”, viteza de deplasare putea să fie cu mult mai mică decât cea estimată mai sus. La o viteză de 4 Km/h ar fi fost nevoie 33 de ore de deplasare, adică pentru trei zile să fi mers neîntrerupt timp de 11 ore pe zi pentru a acoperi distanță de 132 Km. Dacă ne gândim la această posibilitate, putem deduce că Sfânta Fecioară atingea destinația în cea de-a treia zi la orele 17.00, în condițiile date, cu plecare în cea de-a treia zi la ceasul I al dimineții (la orele 6.00).
În condițiile specificate mai devreme, sosirea la destinație ar fi avut loc abia după ceasul al XI-lea al zilei de 14 Nissan (orele 17.00), în cea de-a treia zi de mers, atribuită calendarului roman sub numele de dies Mercurii, adică exact la limita dincolo de care deplasarea ar fi fost interzisă.Iată de unde rezidă graba despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca. În seara zilei în care Sfânta Fecioară ajunge la casa Elisabetei se ținea Sederul Paștilor, întrucât a doua zi (dies Jovis, în 15 Nissan) era ziua Pesahului iudaic. În ajunul Pesahului, după asfințitul Soarelui, precum și în ziua de Pesah, prima zi a Azimilor, erau interzise deplasările mai mari decât măsura unei căi de Sâmbătă (1,4 Km).
În opinia noastră, parcurgerea distanței de 130 de Km între Nazaret și Ein Karem nu s-ar fi putut încadra cu nici un chip într-un interval mai scurt de două zile și jumătate, aceasta chiar în condițiile în care s-ar fi folosit animale de povară. Avem în vedere faptul că viteza de deplasare a unui asin care merge la pas, de exemplu, nu depșește media parcursului propriului însoțitor, mai ales dacă deplasarea este pe un drum de munte. Vorbim în cazul nostru despre asini, întrucât folosirea cailor în orice fel de circumstanțe era un privilegiu interzis populațiilor indigene aflate sub stăpânire romană.
Prin comparație cu situația anului 8 î.Hr, Echinocțiul de Primăvară al anului 9 î.Hr. se situează mai înainte cu 13 zile față de Pesah; Echinocțiul anului 7 î.Hr. mai înainte cu 21 zile; Echinocțiul anului 6 î.Hr. mai înainte cu 10 zile; Echinocțiul anului 5 î.Hr. mai înainte cu o zi; în anul morții lui Irod cel Mare - Echinocțiul (de la anul 4 î.Hr.) va avea loc cu 20 de zile mai înainte de Pesach; Echinocțiul anului 3 î.Hr. va fi cu 8 zile înainte de Pesah; Echinocțiul anului 2 apare la 3 zile după Pesah (situație condamnabilă din perspectiva Sinodului I Ecumenic); Echinocțiul anului 1 î.Hr va fi cu 17 zile mai înainte de Pesah și - în sfârșit - Echinocțiul anului 1 d.Hr. va avea loc cu 7 zile înainte de Pesah.
Am lăsat în discuție anul 8 î.Hr și anul 5 î.Hr în temeiul perspectivei legate de ținerea Pesahului în zi de Joi, fapt ce ar fi permis încadrearea în anterioritate a celor trei zile de deplasare. În urma aceastei analize, înțelegând importanța Echinocțiului Vernal - care trimite iconic la Taina Răsăritului cel de Sus, prin paradigma creșterii zilei în defavoarea nopții - și legătura acestuia cu ziua Duminicii, pivotată de sensurile arătate în Sinaxarul Pascal, ne vedem siliți să excludem presupunerea că anul 5 î.Hr. ar putea fi anul Bunei Vestiri și al Nașterii Domnului, întrucât particularitățile acestui an infirmă candidatura sa la eligibilitate. Dacă binevestirea adusă de înger se face într-o zi a Echinocțiului Vernal, cu siguranță echinocțiul acela, în anul 5 î.Hr. nu se petrece Duminica, ci mai înainte cu doar o zi față de Pesah, adică Miercuri. Vorbim, așadar, în cazul anului 5 î.Hr., despre imposibilitatea de a parcurge, în mers, distanța de la Nazaret până către părțile Ierusalimului în cele câteva ore ale unei singure zile (de Miercuri), de la răsăritul Soarelui și până la apus.
Această analiză pune în evidență anul 8 î.Hr. ca singurul an eligibil în care pot fi încadrate cele două evenimente - Buna Vestire și Nașterea Domnului. Susținem aceasta, întrucât Buna Vestire are loc în Duminica Echinocțiului Vernal care lasă loc mai departe unui interval de trei zile până la Cina Pesahului acelui an, când Sfânta Fecioară va ajunge la casa Elisabetei. Mai jos se poate vedea concordanța alcătuită de noi în legătură cu secvența aceasta:
Trimiterea la Duminica Echinocțiului nu este o metaforă, ci reprezintă amprentarea naturii create de Dumnezeu cu indiciul unei realități profunde care recuperează sensurile Răscumpărării în Iisus Hristos, Mântuitorul. Avem ferma încredințare că zămislirea de la Duhul Sfânt în Sfânta Fecioară se petrece în Duminica Echinocțiului de Primăvară, atunci când ziua începe să crească, iar Nașterea Domnului are loc la Solstițiul de Iarnă, la limita celei mai lungi nopți care începe să se micșoreze.
Biserica a consemnat Nașterea Domnului la Solstițiul de Iarnă, luând în considerare data de 25 decembrie, după concordanțe posterioare anului 8 d.Hr., așa precum este cea indicată de Pliniu cel Bătrân care, începând cu anul 20 d.Hr., a fost contemporan cu Mântuitorul. Numai că datele posterioare anului 8 d.Hr. sunt mai târzii decât cele anterioare anului 8 î.Hr. care necesitau rectificare. Trebuie avut în vedere aspectul că înainte de Rectificarea Augustiană (începută la anul 8 î.Hr.) Echinocțiile și Solstițiile declinaseră spre date anterioare - cele pe care le putem observa în secvența de mai sus în coloana Rectificării Augustiene - încadrate cu indicatorul de culoare verde. Acestea sunt datele reale pe care le putem avea în considerare în legătură cu anul 8 î.Hr. Coloana din stânga (nr. 4) se referă la Calendarul Gregorian Proleptic, cel care ia în calcul corecțiile gregoriene și le introduce în segmentul de timp anterior perioadei de implementare. Coloanele nr. 2 și 3. cele două clendare aflate în funcțiune - unul la Roma, celălalt la Alexandria. După anul 8 d.Hr. între coloana nr. 2 și cea cu nr. 3 va apărea o diferență de trei zile. Diferența va fi dată de faptul că la Alexandria nu s-a adoptat rectificarea Augustiană. De aici și deosebirea flagrantă dintre Pascalia Romană și cea Alexandrină, fiecare având să opereze cu alte chei, alte date calendaristice și alte date echinocțiale.
În Calendarul Roman, abia după anul 8 d.Hr. putem vorbi despre revenirea definitivă a Echinocțiilor și Sostițiilor la data de 25 Martie/Decembrie. După Calendarul Alexandrin, însă, datele vor continua să adâncească declinația până la vremea Sinodului I Ecumenic, când alexandrinii vor constata că Echinocțiul Vernal se înregistrează la 21 Martie.
Cunoscând acest context al rectificării inițiate de Augustus, în condițiile în care Echinocțiile și Solstițiile se aflau în declinație, va trebui să reprofilăm aceste evenimente la nivelul datelor 23/24 martie și 23/24 decembrie. În mod fericit, aceste date corespund în Calendarul Pascal zilelor de Sâmbătă/Duminică, prin aceasta făcându-se legătura cu specificitatea istorică a acestor două evenimente, anume legătura dintre dată și ziua Duminicii. Aceasta pentru că nu doar Învierea este a Duminicii, ci și Buna Vestire precum și Nașterea Domnului, întocmai.
În finalul acestui proces de argumentare a importanței anului 8 î.Hr. pentru istoria mântuirii, succint subliniem referința că Buna Vestire are loc la șase luni distanță de la un alt moment semnicficativ, al cărui protagonist este același Sfânt Arhanghel Gavriil. Este vorba despre momentul în care i se vestește marelui preot Zaharia zămislirea fiului său, adică a Sfântului Ioan Botezătorul. Arătarea îngerului către Zaharia are loc la Sărbătoarea Ispășirii (Yom Kippur) care avea loc toamna, la data de 10 Tișri. În calendarul ortodox Sărbătoarea Anunțării Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul este consacrată zilei de 23 Septembrie. Căutăm, așadar, înainte de inițierea erei dionisiene, care debutează cu anul 1 d.Hr., să găsim anul iudaic în care 10 Tișri coincide cu data de 23 Septembrie. Înțelegem că data sărbătorii de 23 septembrie s-a păstrat în conștiința Bisericii fie pe temeiul unei tradiții orale, fie în temeiul unor calcule proleptice care aveau ținta de a descoperi datele romane corespondente.
Expunem mai jos aceste date de corespondență între Calendarul Roman și cel Evreiesc pentru întervalul cuprins între anii 9 î.Hr. - 1 d.Hr.
- anul 1 d.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 15 septembrie; - anul 1 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 25 septembrie; - anul 2 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 6 septembrie; - anul 3 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 17 septembrie; - anul 4 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 29 septembrie; - anul 5 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 9 septembrie; - anul 6 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 20 septembrie; - anul 7 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 1 octombrie; - anul 8 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 13 septembrie; - anul 9 î.Hr.: sărbătoarea Yom Kippur (10 Tishri) coincide datei romane de 23 septembrie;
Sărbătoarea de la 10 Tishri plasează Buna Vestire la o distanță de 6 luni mai departe, conform Sfintelor Evanghelii. Faptul că acest 10 Tishri aparține anului 9 î.Hr. confirmă, o dată în plus, validitatea raționamentelor pe baza cărora am făcut determinarea anului Bunei Vestiri și cel al Nașterii Domnului. De la Anunțarea Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, din Toamna anului 9 î.Hr., și până la Buna Vestire, în Primăvara anului 8 î.Hr., numărăm 180 de zile. La acestea se mai adaugă încă 92 de zile până la data de 23 iunie (proleptic), zi în care presupunem - prin corespondența calendaristică aferentă - că s-ar fi născut Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.
Încredințarea noastră este aceea că, această îngemănare a datelor referitoare la Zămislirea și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, și cele referitoare la Zămislirea și Nașterea Mântuitorului trimit în mod fericit la datele Analemmei. Pornind dinspre anul 9 î.Hr. către anul 8 î.Hr. datele Echinocțiilor - ca date ale celor două Zămisliri, și cele ale Solstițiilor - ca date ale celor două Nașteri se împletesc într-o succesiune analemmică, tocmai pentru a însemna în mod pregnant hotarul de început al istoriei Mântuirii întru hristos, Mântuitorul nostru.
În efortul de a pune la punct algoritmul calendaristic pe care îl prezentăm aici în aceste pagini, propunem Bisericii să aibă în vedere pe mai departe data Anunțării Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul la Echinocțiul de Toamnă al anului 9 î.Hr. (în 23 septembrie); data Bunei Vestiri la Echinocțiul de Primăvară al anului 8 î.Hr. (în 24 martie); data Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la Solstițiul de Vară al anului 8 î.Hr. (la 23 iunie); data Nașterii Mântuitorului la Solstițiul de Iarnă al anului 8 î.Hr. (la 24 decembrie).
În Calendarul Pascal aceste date corespund următoarelor zile săptămânale: data de 23 septembrie în anii primi corespunde unei zile de Miercuri și în cei comuni unei zile de Sâmbătă; data de 23 iunie în anii primi corespunde unei zile Duminică și în cei comuni unei zile de Sâmbătă; datele 24 martie și 24 decembrie, atât în anii primi cât și în cei comuni, corespund unor zile de Duminică. În acest fel sărbătorile vor polariza fie către segmentul de weekend, fie pe linia mediană a săptămînilor aflate în succesiune, care ocupă zilele de Miercuri. În cel de-al doilea caz, fragmentarea săptămânii s-ar opera în logica de a nu lăsa niciodată o singură zi lucrătoare între sărbători, ci de a permite segmente de cel puțin două zile lucrătoare consecutive.