RECTIFICAREA CALENDARULUI IULIAN decretată de către Octavian Augustus la anul 8 î.Hr.
De ce 8 aprilie reprezintă Data (neschimbătoare) a prăznuirii Învierii Domnului Hristos?
Îndeobște se cunoaște faptul că anul iulian acumulează un avans de o zi la fiecare 128 de ani. Această disfuncție ar fi adăugat în Calendarul Iulian, de la anul 45 î.Hr. la 1582, un număr de 10 zile care vor fi făcut obiectul rectificării inițiate de papa Grigorie al XIII-lea. Se afirmă aceasta pe baza faptului că mai marele pontif de la Roma, în intenția sa de a rectifica defecțiunea, și pentru a face ca datele lunare să fie în acord cu reperele echinocțiale vechi, a trebuit să elimine din calendar aceste 10 zile supranumerare.
Dacă, însă, recurgem la o verificare de rutină a acestei decizii, uzând de o aritmetică simplă, aflăm că la momentul rectificării trebuiau eliminate 13 zile și nu 10. Vom adăuga la cei 1582 ani de până la reformă, cei 45 de ani care vin de la întemeierea calendarului Iulian și până la începutul erei creștine, rezultatul fiind 1627. Observăm, deci, că de la Iulius Cezar și până la Grigorie al XIII-le parcurgem o distanță de 1627 ani, timp în care se acumulează un număr de aproximativ 13 zile. Acest fapt se verifică prin împărțirea numărului de ani care aparțin intervalului rectificat la numărul de ani care adaugă o zi în calendar:
1627 : 128 = (⁓13)
Cu această ocazie, apare întrebarea: „De ce elimină papa Grigorie al XIII-lea doar 10 și nu 13 zile excedentare?” Căutând să aflăm ce anume s-a întâmplat în timp cu cele 3 zile diferență, întâlnim câteva temeiuri istorice extrem de concludente, care răspund acestei întrebări.
Curând după introducerea la anul 45 î.Hr. a propriului calendar, care avea să înlocuiască vechiul calendar roman al lui Pompilius Numa, Iulius Cezar va fi asasinat (în anul 44 î.Hr., la idele lui Martie - în data de 15, dies Solis). La numai un an și câteva luni de la instituire, reforma calendaristică va fi văduvită de prezența inițiatorului ei, care trebuia să verifice și să coordoneze punerea acesteia în practică. Detalii despre modul în care va fi introdusă această reformă sunt consemnate de gramaticianul și scriitorul roman Censorinus (sec. III) în cartea sa De die natali (20. 8-12), informații la care adaugă alte precizări Macrobius (sec. V) în Saturnalia.
După ce în anul 46 î.Hr. adaugă 3 luni intercalare (însumând 94 de zile) menite să aducă anul calendaristic în acord cu cel astronomic, la 1 ianuarie, anul 45 î.Hr., Iulius Cezar va pune în funcțiune propriul sistem calendaristic construit în serii de câte trei ani comuni, fiecare dintre aceștia având 365 zile, și un al patrulea an care va fi socotit bisect, cu o durată de 366 zile. Prima interpolare bissextilă, aparținând primei serii de patru ani a fost stabilită de Cezar pentru anul 42 î.Hr. Însă, impedimentul major care urma să apară în calea acestei instituiri avea să fie însăși dispariția autorului ei de pe scena istoriei. În urma asasinării lui Cezar la anul 44 î.Hr. reforma calendarului - construită în principal pe validitatea perspectivei de a se introduce câte o zi bissextilă la fiecare patru ani - a rămas în seamea pontifilor romani. Aceștia, potrivit numărătorii romane incluzive, în mod cu totul eronat, după anul 42 î.Hr., au introdus următoarea interpolare la al treilea an distanță, în anul 39 î.Hr., și de aici mai departe, au adăugat câte o zi bissextilă la fiecare al treilea an, și nu la al patrulea. Găsim consemnări despre aceasta în scrierea Saturnaliorum Libri Septem, Liber Primus, XIV, 13-15, a prefectului pretorian Macrobius Ambrosius Theodosius, despre care am amintit mai sus.
În lucrarea Saturnalia, așa cum mai este numită cartea menționată aici, Macrobius precizează că pontifii romani au comis eroarea de a introduce ziua bissextilă la anul de dinaintea începerii celui de-al patrulea. Astfel, timp de 36 de ani după asasinarea lui Cezar (între 44 î.Hr. și 9 î.Hr), vor fi interpolați 12 în loc de 9 ani bisecți cât ar fi trebuit. Acest fapt transferă Echinocțiul Vernal de la data de 25 martie, la care fusese fixat de către astronomul Sosigenes, la data de 22 martie. Eroarea avea să fie corectată de Octavian Augustus care, la începutul anului 8 î.Hr. (746 aUC), decretează ca în decurs de 15 ani - în intervalul 8 î.Hr. - 7 d.Hr. (inclusiv), să nu se introducă nicio zi intercalară (bissextilă), ci toți acești ani să fie comuni. Astfel, vor fi eliminate cele trei zile supranumerare, iar echinocțiul va reveni progresiv la data de 25 martie.
În continuare, Augustus a stabilit ca la finalul acestui interval (abissext), începând cu anul 8 d.Hr. (761 aUC), ziua intercalară să fie introdusă totdeauna la anul de dinaintea celui de-al cincilea, care deschidea seria următoare, adică în cuprinsul fiecărui al patrulea an din serie. Macrobius arată faptul că Augustus, spre știința tuturor, a poruncit ca acest ordin să fie gravat pentru a se păstra înscrisă pe mai departe o întrebințare durabilă.
Aceste informații vor fi citate de Joseph Justus Scaliger (1540-1609) în Cartea despre Corecția Cronologică în editio princeps, 1583, pp. 159; 238. [a se vedea aceeași lucrare în ediția Geneva, 1629[1]. Citându-i pe Censorinus și Macrobius, Scaliger arată în De EmendationeTemporum faptul că anul 46 î.Hr., considerat și ultimul an al confuziei, a fost prelungit de Cezar până la 445 de zile. Această prelungire introdusă de Cezar, cu expertiza astronomului Sosigenes din Alexandria și concursul matematicianului roman Flavius, viza în mod special ideea de a așeza începutul anului următor (45 î.Hr.) la Lună Nouă, pentru a conferi acestei reforme certificarea unei necesare legături de continuitate cu vechiul calendar de 355 zile, bazat pe fazele Lunii, care fusese introdus de regele Pompilius Numa.
În vechea paradigmă, a calendarului pre-iulian, începutul fiecărei luni calendaristice era anunțat de către marele pontif care, întemeindu-se pe sesizarea empirică a momentului când apărea Luna Nouă, anunța acest fapt poporului adunat la Capitoliu. Potrivit acestei cutume, prima zi a fiecărei luni (calendaristice) va dobândi numele de kalendae. Observăm, însă, faptul că reforma calendaristică a lui Iulius Cezar nu avea să se refere doar la numărul de 365/366 zile care ar fi intrat în definiția anilor comuni sau bisecți, ci și la alte câteva elemente definitorii:
1. începutul calendarului anului 45 î.Hr. va fi plasat la Luna Nouă a kalendelor lui ianuarie, fiind asociat cadranului zodiacal-astronomic situat în progresia constelației Capricorn. Astăzi această progresie se referă la intervalul 22 decembrie - 19 ianuarie; Cezar a socototit prima Lună Nouă, care avea să apară în cadranul constelației Capricorn, drept graniță între calendarul anului 46 î.Hr. și calendarul anului 45 î.Hr. Din punct de vedere administrativ și politic, an de an, acesta constituia reperul (astronomic) când intrau în funcție consulii romani, asumându-și exercițiul de autoritate al propriului mandat de un an. Cezar folosește același reper pentru introducerea Calendarului Iulian, astfel încât aplicarea acestuia să dobândească o cale sigură de urmat; 2. luna Ianuarie, de aici mai departe, va fi socotită luna începutului de an; 3. segmentul de 8 zile al octadei romane va fi înlocuit cu cel de 7 zile în săptămână, după modelul utilizat de orientali; 4. zilele săptămânale vor primi numele fiecăreia dintre planetele proxime (așa cum erau socotite acestea, potrivit științei acelei vremi), începând cu dies Saturni, ziua de Sâmbătă care, în accepțiune romană, va fi socotită prima zi a săptămânii, și urmată de celelalte: dies Solis; dies Lunae; dies Martis; dies Mercurii; dies Jovis; dies Veneris. 5. calendarul va fi împărțit în segmente de câte patru ani: primii trei măsurând 365 zile, iar ultimul, adică fiecare al patrulea an din serie, socotit an bisect, va avea 366 zile.
Între aceste particularități ale reformei găsim indiciul necesar recuperării din urmă a zilei de început a Calendarului Iulian: anume ziua în care apare Luna Nouă a kalendelor lui ianuarie. În funcție de această zi vom afla configurația necesară care să ne permită să facem determinarea precisă a Zilei Pascale originare, situată în perspectiva cronologică a anului 33 d.Hr. Așadar, elementele distinctive ale reformei calendaristice aplicate de Cezar ne indică faptul că anul 45 î.Hr. trebuia să fie un an comun care avea să înceapă cu dies Mercurii, adică exact cu acea zi săptămânală care coincide kalendelor (împlicit Lunii Noi) asociate cadranului zodiacal-astronomic situat în progresia constelației Capricorn (a lunii Ianuarie). Acesta va fi indiciul în temeiul căruia vom evalua referințele istorice privitoare la configurarea celorlalți ani calendaristici, îndată după asasinarea lui Cezar.
Alături de Scaliger, socotit a fi cel care a revoluționat viziunea tradițională a cronologiei antice, fiind și primul cărturar riguros care a creat un studiu comparativ al sistemelor cronologice, apar o serie de alți savanți care au oferit mai târziu șirul anilor bisecți trienali puși în legătură cu perioada de 36 de ani indicată de Macrobius. Între aceștia se numără: Radke, Bennett, Harriot, Matzat, Kepler, Bunting și Ideler.
Vom remarca, însă, că autorii care, în cadrul acestor șiruri, înglobează anul 45 ca an bisect (Ideler, Bunting, Radke și Soltau), nu au în vedere strict intervalul de 36 de ani indicat de Macrobiu, ci depășesc acest interval. Aceasta întrucât anul 45 î.Hr. se situează înaintea zilei asasinării lui Cezar, deci în afara intervalului. În urma unei aprofundate verificări a concordanței realizate între zilele săptămânale și datele lunare, pentru intervalul 44 î.Hr - 33 d.Hr., am concluzionat că precizarea referitoare la segmentul anilor bisecți trienali oferită de Joseph Justus Scaliger reprezintă singura soluție corectă dintre toate. Scaliger are în vedere următorii 12 ani bisecți: 42-39-36-33-30-27-24-21-18-15-12-9. Prin introducerea considerentului că anul 45 î.Hr. este un an comun, acesta confirmă perfect iniciile la care am făcut referire mai sus, potrivit cărora începutul calendarului lui Iulius Cezar a fost plasat la Lună Nouă, în dies Mercurii, așa precum stabilise astronomul Sosigenius și matematicianul Flavius. Luând mai departe în observare concordanța cu anul 3716 al Calendarului Evreiesc[2] costatăm faptul că această zi de Miercuri, 1 ianuarie, 45 î.Hr., coincide cu data 27 Kislev, ca a treia zi a sărbătorii Hanukka (a Praznicului Înnoirii Templului) din acel an.
În website-ul AstroPixels - Fazele Lunii: -0099 -0000 aflăm secțiunea unui tabel care se referă la fazele Lunii din anul 45 î.Hr. Aceasta vine să clarifice aspectul legat de fixarea zilei de început a Calendarului Iulian. Întâi de toate observăm nota de la pagina principală a portalului AstroPixels, care se referă la faptul că „Istoricii trebuie să rețină detaliul potrivit căruia sistemul astronomic de datare utilizat în cazul acestor tabele (prezentate în portal) presupune existența anului "0", în timp ce convenția tradițională BCE - CE datingnu utilizează alternativa anului "0". Astfel încât, va trebui ca anul "0" care apare aici să fie considerat anul "1 î.Hr.". În consecință, vom considera tabelul anului -44 ca unul ce trimite la configurația anului -45 î.Hr., astfel încât să putem afla data înscrisă pentru prima Lună Nouă a acelui an cu care debutează Calendarul lui Iulius Cezar. A se vedea tabelul de la pagina: http://www.astropixels.com/ephemeris/phasescat/phases-0099.html
În legătură cu acest tabel, trebuie să menționăm faptul că datele sale fac trimitere la Calendarul Iulian proleptic, acel calendar care ar presupune faptul ca Iulius Cezar să-și fi început calendarul său cu un an bisect, ceea ce este eronat - după raționamentul arătat mai sus. Aceași determinare eronată va fi presupusă de Ideler, Bunting, Radke și Soltau. În realitate, însă, data în care apare Luna Nouă - înscrisă în debutul anului 45 î.Hr. - nu a fost calculată de Sosigenius pentru a se sincroniza cu cea de-a doua zi a începutului de an, ci cu prima zi a acelui început (1 ianuarie), de unde deducem - fără dubiu - că anul 45 î.Hr rămâne un an comun și nu unul bisect. În această logică, observăm că Cezar așază la capătul de început al calendarului său nu un an, ci o primă serie de ani care se cerea replicată pe mai departe întocmai: anul 45 î.Hr (comun); anul 44 î.Hr (comun); anul 43 î.Hr (comun); anul 42 î.Hr (bisect); După anul 42, însă, aveau să intervină seriile trienale, care schimbă definitiv rostul Calendarului Iulian în varianta sa utilizată de alexandrini. Tabelul de mai sus - prin aceea că indică Luna Nouă la ziua de 2 ianuarie - trimite împlicit la ideea că anul 45 ar fi unul bisect. O presupunere greșită propusă de Christian Ludwig Ideler, care face o reconstituire de serii trienale pentru un interval de 37 de ani (intervalul 45 î.Hr. - 9 î.Hr.) ce conține un șir de 13 ani bisecți trienali:45-42-39-36-33-30-27-24-21-18-15-12-9[3]. Această serie, însă, nu concordă cu referința istorică. Faptul de a adăuga în capătul șirului celor 12 ani bisecți trienali un al 13-lea an (45), pe care - de asemenea - să îl considere bisect, excede aria desemnată de Macrobius, cea referitoare la intervalul de 36 de ani.
Ideler, în efortul său de reconstituire a șirului acestor ani bisecți trienali, a ignorat ideea lui Iulius Cezar de a pune în debutul Calendarului Iulian nu un an, ci o serie de 3+1 ani, care ar fi urmat să se repete întocmai. Pare că această regulă instituită de autorul moral al acestei reforme a fost ignorată nu doar de pontifii romani care vor introduce seriile trienale, ci și de cercetătorii acestor serii. În ce ne privește, rămânem la considrentul că Luna Nouă cu care Cezar și-a început numărătoarea propriului calendar reprezintă prima zi a anului și nu cea de-a doua. În consecință, anul 45 î.Hr. - fiind primul din seria de trei ani comuni, urmați de un al patrulea bisect - reprezintă singura serie de 3+1 introdusă înainte de începutul erei creștine, care respectă cerințele decretului lui Cezar privitor la calendar.
Prezentăm mai jos concordanța elaborată în temeiul datelor verificate de noi, având în vedere o extrem de importantă distincție între modalitatea de aplicare a rectificării la Roma și modalitatea de introducere a acestei rectificări augustane în Calendarul Iulian utilizat în Alexandria Egiptului.
În intervalul mai sus menționat De această dată, după decretul de eliminare a celor trei zile excedentare apărute în calendar, dat de Octavian Augustus, cei care aveau să introducă greșit cerințele rectificării au fost alexandrinii. Aceștia au reținut doar cea de-a doua parte a decretului, anume aspectul legat de adăugarea zilei bissextile totdeauna în anul de dinaintea celui de-al cincilea. În condițiile în care alexandrinii vor începe procesul de interpolare a zilei bissextile în anii situați în succesiunea anului 9 î.Hr., observăm că - în vremea Mântuitorului - între Roma și Alexandria apare exact diferența de trei zile privind determinarea Echinocțiului Vernal.
Am alcătuit aceste concordanțe pentru a înțelege exact care poate fi configurația anului 33 în care s-au petrecut Jertfa Răscumpărătoare a Domnului, Moartea și Învierea Sa din Morți. Redăm în cele ce urmează tabloul lunilor aprilie și mai ale anului 8 î.Hr.:
În spiritul cerinței de a readuce data Echinocțiului de Primăvară la data de 26/25 Martie, la Roma aveau să aplice cele două etape ale rectificării decretate de Augustus: o primă etapă presupunea faptul de a sări peste regula interpolării a trei dintre anii bisecți cuprinși în graficul intervalului area augustană în spiritul cerinței de a întoarce data Echinocțiului de Primăvară la data de 26/25 Martie, dată fixată de Sosigenius, astronomul lui Cezar. În același timp, însă, la Alexandria același echinocțiu pica în ziua de 23/22 Martie - potrivit incorectei consemnări calendaristice practicate de alexandrini. Așa se face că, în vremea Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), din cauza declinației calendarului iulian, alexandrinii ajung să determine apariția Echinocțiului Venal la date de 21/20 Martie, iar romanii la data de 24/23 Martie, la aceeași diferență de 3 zile. La fiecare 128 data echinocțială avea să trecă mai departe cu o zi față de data originară stabilită de Sosigenius. De aici rezultă declinația de 10 zile pe care o constată Luigi Lilius, astronomul Papei Grigorie al XIII-lea și care propune eliminarea decalajului. Roma elimină doar zece zile și nu 13, pentru motivul că cele trei zile acumulate în -erioada 45 î.Hr. - 9 î.Hr fusesără eliminate la Roma încă de pe vremea lui Ocatvian Augustus. În calendarul iulian de la Alexandria, însă, la vremea reformei Gregoriene decalajul era de 13 zile.
_______________ [1] Iosephi Scaligeri, Opus de Emendatione Temporum, hac postrema editione, ex auctoris ipsius manuscripto, emendatius, magna que accesssione auctius (974 pp.), Liber Quintus, cp. De bisexto ab Augusto correcto, Coloniae Allobrogum (Geneva), Typis Rovenianis, 1629, (carte din colecția de limbă Latină a Bibliotecii Naționale din Napoli) p. 461-462. [2] Date despre Calendarul evreiesc al anului 46-45 (3715/3716) disponibile la http://www.cgsf.org/dbeattie/calendar/?roman=-45 accesate la 21.09. 2022. [3] Ludwig Ideler, Lehrbuch der Chronologie, Ed: August Rucker, Berlin,1831, p 318; vezi și CL Ideler, Handbuch der mathematischen und technischen Chronologie (Berlin, 1825) II 130–131. Ideler a susținut că Cezar ar fi impus ziua bissextile introducând-o în primul său an reformat; TE Mommsen, Die Römische Chronologie bis auf Caesar (Berlin, 1859) 282–299, a oferit argumente circumstanțiale suplimentare. Nu împărtășim această părere. Dezbaterea nu împiedică întru nimic procesul de reconstituire proleptică a anului iulian de până la asasinarea lui Cezar, ci modifică doar hotarul de început al Calendarului Iulian: în accepțiunea promovată de Ideler et al., Anul 45 începe în dies Martis, cu o zi înainte de Luna Nouă; în veme ce Scaliger evită să considere acest fapt, prin aceea că desemnează anul 45 î. Hr. ca an comun. În opinia noastră, anul 45 î.Hr. începe cu ipostaza dies Mercurii, care coincide cu Lună Nouă sesizabilă în cadranul constelației Capricornului.
anexa:
Anii primi și comuni în intervalul (45 î.Hr. / 33 d.Hr)